Anunțul Agenției Internaționale de Integritate e tenisului este fără putință de tăgadă, ambele probe recoltate la US Open de la Simona Halep indicând urme ale acestei substanțe. Întrebarea care se naște pe buzele fiecărui iubitor al tenisului și nu numai este cum a ajuns Roxadustatul în organismul tenismenei.
Sunt câteva ipoteze:
- A luat substanța cu bună știință – Variantă este mai puțin plauzibilă, pentru că în peste 20 de ani de carieră Simona a dat exemplu de un sportiv corect și a trecut de toate testele antidoping.
- I-au fost administrate substanțe „ascunse“ în medicație sau alimentație – Cineva din stafful ei, deci care avea acces la alimentația sau medicamentația sa, i-a strecurat, fără ca Simona Halep să știe, și această substanță, pentru a-i mări performanțele sportive și implicit sumele de bani câștigate de pe urma concursurilor. Ori a păcălit-o că medicamentul respectiv este inofensiv.
- Cineva din stafful ei a pârât-o la WADA – Ea a trecut fără probleme de nenumărate teste antidoping normale, astfel că, acum, ar fi fost supusă unui test special, capabil să detecteze Roxadustatul. În acest caz, cineva care a fost sau care este în stafful ei a pârât-o la WADA, iar acea persoană ar fi cea care a „trădat-o” pe Simona, după cum chiar ea s-a exprimat în comunicatul oficial.
- I s-a pus ceva în mâncare/băutură în scopul răzbunării/scoaterii din circuit – i aici gândurile fanilor tenisului se duc către o rivală sau către familia fostului ei soț, Toni Iuruc, de care Simona Halep ales să se despartă după un singur an de mariaj. Varianta este puțin credibilă pentru că, dacă cineva voia să-i facă rău cu adevărat, nu-i punea o substanță obscură și greu de detectat, ci ceva mult mai folosit pentru dopaj.