Român condamnat în Bihor pentru trafic de migranți, adus din Italia sub escortă

0
247

Un român în vârstă de 44 de ani, urmărit național și internațional în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare din țară, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, a fost adus în țară, miercuri seara, sub escortă, din Italia.

Poliția Română a anunțat, miercuri seara, că o escortă, alcătuită din polițiștii Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, a preluat din Italia un cetățean român, de 44 de ani, urmărit național și internațional, în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare din România, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.

Escorta a aterizat pe Aeroportul Internațional „Henri Coandã” miercuri seara.

Condamnatul adus în țară a fost dus în Penitenciarul Rahova.

Pe numele acestuia, Tribunalul Bihor a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 2 luni, pentru transferarea, îndrumarea și călăuzirea unor migranți, de origine siriană, care intenționau să ajungă în vestul Europei.

Schimbul de date cu autoritățile italiene a fost efectuat prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.