În noaptea de luni spre marți, în jurul orei 02.50, Inspectoratul pentru Situații de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor a fost sesizat, prin Sistemul Unic 112, cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Urvind, eveniment în care au fost implicate patru persoane aflate într-un autoturism.
Pentru salvarea victimelor, inspectoratul a mobilizat de urgență, două echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Aleșd, cu o autospecială de descarcerare şi ambulanţa SMURD a subunității, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ).
Echipajul de descarcerare a acționat pentru evacuarea șoferului rămas captiv în autoturismul avariat, iar pompierii militari paramedici, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și echipajele SAJ au procedat la evaluarea ocupanților mașinii și la acordarea îngrijirilor necesare celor trei persoane rănite în urma accidentului (doi adulți și un minor de aproximativ 13 ani). Cele trei victime, aflate în stare gravă (cod roșu medical), au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea.