Accidentul a avut loc înainte de răsăritul soarelui, în jurul orei 06:25. Potrivit primelor informații, șoferul unui autoturism a pierdut controlul direcției și a intrat într-un camion. Impactul a fost deosebit de violent, autoturismul fiind distrus în întregime. În momentul producerii accidentului, în autoturism se aflau două persoane, șoferul și un pasager.
„Din primele date, un tânăr de in vârstă de 23 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe direcția Huedin spre Oradea, la km528+800m. ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule (cap tractor și semiremorcă), care era condus din sensul opus de către un bărbat în vârstă de 51 de ani, din județul Cluj.
În urma evenimentului, din păcate, tânărul de 23 de ani a decedat, iar un alt tânăr în vârstă de 29 de ani, pasager în autoturism, a avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate, fiind transportat la spital. Testarea conducătorului de camion cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ”, transmite IPJ Cluj.