Aseară, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru salvarea victimelor unui accident rutier produs pe DN 19 E, pe raza localității Fegernic.
Apelul care sesiza evenimentul, în care au fost implicate 5 persoane ( 3 adulți și 2 copii) aflate în două autoturisme, a fost primit în dispeceratul ISU Bihor, în jurul orei 19.40.
Pentru salvarea victimelor, au fost mobilizate de urgență, 4 echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului Marghita și Gărzii de Intervenție Sălard, cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de lucru cu apă și spumă și cu cele 2 ambulanțe SMURD ale subunităților menționate, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și un echipaj al SAJ.
Echipajul de descarcerare a acționat pentru evacuarea a doi adulți ( un bărbat și o femeie) rămași captivi într-unul din autoturismele avariate, iar cele trei echipaje SMURD și echipajul SAJ au evaluat victimele și le-au acordat îngrijirile care se impuneau, transportându-le ulterior la UPU Oradea (cei trei adulți aflându-se în cod galben medical, iar cei doi minori, în cod verde medical- răniți ușor).