Ca urmare a temperaturilor ridicate înregistrate în ultima perioadă şi pe fondul lipsei precipitaţiilor, debitele de apă din bazinul hidrografic Crişuri sunt în scădere. Totodată, prognoza meteorologică, pentru perioada următoare, prevede temperaturi ridicate, iar cantităţile de precipitații vor avea tendința spre deficit.
În vederea prevenirii unor situaţii critice în asigurarea cerinţei de apă a populaţiei şi pentru a dispune de o situaţie cât mai exactă la nivel de bazin, Administrația Bazinală de Apă Crişuri a solicitat U.A.T. – urilor și tuturor operatorilor de alimentare cu apă și canalizare situaţia la zi, în special acolo unde nu este asigurată cerinţa de apă pentru populaţie, cu precizarea sursei de alimentare cu apă (reţea, foraje, fântâni individuale, izvoare, alte surse) care nu asigură necesarul de apă al populaţiei.
”În momentul de față, având în vedere situația hidrologică, am solicitat aplicarea măsurilor din ”Planul de restricţii şi folosire a apei în perioade deficitare” pentru o parte din utilizatorii de apă care au ca sursă râul Barcău și râul Crișul Alb, mai exact pentru: amenajare piscicolă din localitatea Ip (jud. Sălaj), păstrăvărie din localitatea Tusa (jud. Sălaj), microfermă din localitatea Valcăul de Jos ( jud. Sălaj), stație de potabilizare din localitatea Suplacu de Barcău (jud. Bihor), livadă și fermă legumicolă din localitatea Chișlaz (jud.Bihor) precum și alimentare cu apă din localitatea Brad-Crișcior (jud. Hunedoara). De asemenea, seceta menține restricțiile pentru consumatorii din: comuna Tarcea, orașul Săcueni, comuna Remetea (jud. Bihor), comuna Bocsig (jud. Arad) și comuna Buceș (jud. Hunedoara).” a declarat directorul ABA Crișuri, Pásztor Sándor.