AEK Oradea în fața primei provocări după finala Champions League

0
972

Campioana României la minifotbal, AEK Oradea va participa, la finele acestei săptămâni (28-30 ianuarie), la o tradițională competiție organizată la Craiova, Cupa Flux Arena. Întrecerea rivalizează cu un turneu final de campionat național, participarea fiind pe „sprânceană”, adică pe bază de invitație. Turneul reunește 20 de echipe, printre ele foste campioane sau finaliste ale Campionatului Național. De asemenea, vor fi pe teren nume grele din fotbalul românesc. Nu va fi o misiune ușoară pentru vicecampioana Europei, întrucât toată lumea va dori un rezultat pozitiv în fața lui AEK Oradea, finalista ultimei ediții a Cupei Campionilor (finală pierdută la Rimini cu echipa maghiară Mad Dogs la lovituri de departajare).

AEK a fost repartizată în Grupa E alături de: „La Maria și Ion” București, Bella Venezia din Craiova și Ary & Robby Buftea. La finele sezonului trecut, după finala continentală, echipa orădeană s-a despărțitde o serie de jucători cu vechi stagii inclusiv în echipa națională (Paulevici, Nemițanu, Plopeanu, Mircea Popa). În schimb a rămas la echipă internaționalul Călugăreanu dar acesta nu va evolua în turneul din Oltenia fiind plecat în Anglia.

Spiros Baltsavias, conducătorul grupării orădene

„Mergem la Craiova să ne reacomodăm cu astfel de competiții, extrem de puternice. Vor participa multe echipe de mare valoare. Sunt multe echipe din sudul țării pe care noi le întâlnim la turneele finale. Astfel ne acomodăm și cu jocul lor”, a precizat Spiros Baltsavias, conducătorul grupării orădene. Pentru AEK este un bun prilej de verificare înaintea returului de campionat pe plan local unde ocupă prima poziție, fiind neînvinsă în prima parte a campionatului. La turneul din capitala Olteniei, AEK va miza pe doi tineri internaționali: Andrei Ferik și Marius Balogh scheletul fiind cam același care a dus greul în ultimii ani, numindu-i aici și pe portarul Egri, fundașii Micaș și Mintaș sau mijlocașul Cristi Andor alături de veteranul Adi Iova.

„Primordială este reîntâlnirea cu minifotbalul de cel mai înalt nivel, la noi, în România. Nu pun prea mare preț pe rezultat. Important este jocul pentru că venim după o perioadă de inactivitate”, a mai spus Spiros Baltsavias.

Victor Mihalcea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.