Astăzi, 21 noiembrie 2022, creștinii sărbătoresc Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Momentul aduce aminte de aducerea Fecioarei Maria la Templul de către părinții săi, Sfinții Ioachim și Ana. Arhiereul Zaharia a închinat-o pe Maica Domnului în Sfânta Sfintelor, locul cel mai sfânt din Templu, unde numai arhiereul intră o singură dată pe an. Fecioara Maria a stat în Templu timp de 12 ani.
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este prima sărbătoare mare din postul Crăciunului. Astăzi, creștinii merg la slujbă și au parte și de prima dezlegare la pește. Legat de ziua de astăzi există munte tradiții și obiceiuri. Printre cele mai importante se numără datul de pomană. În această zi, credincioșii merg la Biserică și duc colaci și merinde, pe care le vor împărți celor nevoiași, după ce sunt binecuvântate de preot.
De asemenea, se spune că astăzi se creează cel mai eficient leac pentru boli. Mai exact, se pune un vas cu apă în fața unei icoane și apoi se aprinde o lumânare lângă el. Astfel, apa din vas o să capete proprietăți și se poate folosi ca leac pentru multe boli.
Astăzi, credincioșii se opresc din treabă și se închină în cinstea Maicii Domnului și îi adresează rugăciuni. Una dintre cele mai puternicie rugăciuni pe care creștinii trebuie să o rostească este cea din rândurile de mai jos.
„Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său.
Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările. Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură. Luminează-mă cu lumina Fiului tău.
Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea. Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea.
Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică şi Fecioară. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău. Tristeţea m-a cuprins.
Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare, nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică. O, nădejde şi apărarea tututror credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea!”