Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis joi o avertizare Cod portocaliu de inundaţii şi o atenţionare Cod galben pentru râuri din 10 bazine hidrografice, valabile joi şi vineri.
Potrivit hidrologilor, bazinele afectate sunt: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega Veche, Bega şi Timiş.
Astfel, începând de joi, ora 20:00, până vineri, ora 14:00, va fi în vigoare un Cod portocaliu cu risc de inundaţii din cauza precipitaţiilor prognozate şi propagării pe râurile din bazinele hidrografice: Arieş – bazin amonte S.H. Câmpeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Câmpeni (judeţele: Alba şi Cluj), Crişul Negru – bazin amonte S.H. Beiuş (judeţul Bihor), Crişul Alb – bazin amonte S.H. Vaţa de Jos şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos – amonte confluenţă cu râul Sebiş (judeţele: Hunedoara şi Arad).