Consiliul local Oradea a aprobat, în ședință de urgență, estimarea de cost pentru centrala fotovoltaică de pe strada Traian Blajovici

0
169

Vvineri, în 10 iunie, în cadrul ședinței extraordinare de îndată, Consilierii locali din Oradea au aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru realizarea unei centrale electrice fotovoltaice pe str. Traian Blajovici. Proiectul va fi depus de Termoficare Oradea SA în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență – Pilonul I. Tranziția verde – Componenta C6 – Energie. Măsura de investiții I.1 – Noi capacități de producție de energie electrică din surse regenerabile, prin care își poate realiza scopul de a tinde către independență energetică și de a contribui la scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Obiectivul general al proiectului este valorificarea resurselor energetice regenerabile – energia solară, pentru producerea energiei verzi pentru autoconsum și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul orașului Oradea. Obiectivele principale sunt reducerea consumului de energie electrică din surse convenţionale, reducerea costurilor cu energia electrică şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Investiția constă în realizarea unei centrale electrice fotovoltaice amplasate în parcarea de pe strada Traian Blajovici din municipiul Oradea, destinată în special autoconsumului de energie electrică prin alimentarea cu energie electrică a stației termice geotermale (STG) și a stațiilor de încărcare auto aparținând Sălii Polivalente.

Pentru realizarea investiției, se propune un sistem de module fotovoltaice montate pe o structură metalică fixă, cu fundații de beton, orientate spre sud-est, sud-vest, la un unghi de înclinație de 10°, grupate în șiruri, care vor fi conectate la invertoare de 20 kVA, distribuite, după o configurație definitivată de către proiectant, care să acopere parțial baza de consum de energie electrică a Stației Termice Geotermale, aflată în construcție, din vecinătatea noii Săli Polivalente, în timpul zilei.

Conform dimensionărilor realizate se vor instala un număr de aproximativ 1.480 de module fotovoltaice, cu o putere totală instalată de aproximativ 858,40 kWp. Valoarea totală a investiției este de peste 12,5 milioane lei, durata de realizare este de 18 luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.