Croaţia, care a aderat la Uniunea Europeană abia în 2013 şi o ţară care a ieşit dintr-un război în anii ’90, intră oficial în zona euro. România, deşi în 2015-2016 îndeplinea toate criteriile pentru a adopta moneda euro, a ratat şansa şi acum nu mai îndeplineşte niciun criteriu de convergenţă.
România a ratat această şansă pentru că nu a îndeplinit criteriul convergenţei reale. Astăzi, deja România are un PIB per capita raportat la puterea de cumpărare mai mare decât Croaţia, Grecia ( care este în zona euro) sau Bulgaria.
Adoptarea monedei euro nu este însă un moft. Toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepţia Marii Britanii, care ulterior a ieşit din UE, şi a Danemarcei, au ca obligaţie adoptarea monedei euro. Pentru a trece la moneda unică europeană, fiecare stat membru trebuie să îndeplinească patru criterii economice: stabilitatea cursului de schimb, a preţurilor, finanţe publice solide şi criteriul ratelor dobânzilor pe termen lung.