Dan Diaconescu, fondatorul Partidului Poporului Dan Diaconescu (PP-DD), o formațiune prezentă în Parlamentul României în legislatura 2012 – 2016, a fost dus la audiere într-un dosar în care este acuzat de act sexual cu un minor în formă continuată şi de folosire a prostituţiei infantile în formă continuată.
Poliţiştii constănţeni au percheziționat joi locuinţa din Bucureşti a fostului patron al postului OTV, de unde au ridicat mai multe cutii cu probe și au plecat spre Constanța însoțiți de Dan Diaconescu, urmând ca acesta să fie audiat în legătură cu acuzațiile ce i se aduc.
Conform informațiilor pe surse ale agenției News.ro, faptele de care este acuzat Dan Diaconescu (55 de ani) s-ar fi petrecut în perioada 2020 – 2021, când fostul patron al OTV ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o minoră, în Bucureşti şi în Constanţa, dar şi cu sora geamănă a acesteia. Acuzatul cunoștea vârstea adolescentelor.
Dan Diaconescu ar fi încercat să găsească o minoră virgină, căreia să-i cumpere virginitatea. A fost păcalit de una dintre minore că a găsit o prietenă virgină, apoi a a fost filmat și șantaja, cerându-i-se bani, în caz contrar, imaginile urmau a fi publicate.
Fostul patron al OTV, Dan Diaconescu a fost încarcerat în martie 2015, după ce a fost condamnat la cinci ani şi jumătate de închisoare pentru şantaj, dar a fost eliberat condiționat în noiembrie 2017, printr-o decizie a Tribunalului Ilfov.
Dan Diaconescu a fost reținut pentru 24 de ore.