Miercuri, 1 martie a.c., continuând tradiţia anilor precedenţi, poliţiştii Serviciului Rutier, cei ai Biroului Rutier Oradea și poliţiştii Compartimentului de Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor vor acţiona pe raza municipiului Oradea, pentru a oferi doamnelor şi domnişoarelor participante la trafic mărţişoare şi recomandări preventive, marcând astfel, simbolic, ziua de 1 Martie.
Mărțișoarele pe care polițiștii bihoreni le vor oferi sunt create de elevii de gimnaziu și de preșcolarii implicați în activitățile preventive desfășurate de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității.
Astfel, elevii școlilor gimnaziale „Ioan Slavici”, „Oltea Doamna” și „Dimitrie Cantemir” din municipiul Oradea, precum și preșcolarii grădiniței Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”, cei ai Grădiniței cu program prelungit nr.23, preșcolarii de la Liceul „Don Orione” – Grădinița cu program prelungit, cei de la Grădinița cu program prelungit nr.45, de la Grădinița cu program prelungit nr.56 și cei de la Grădinița cu program prelungit nr.52 din municipiul Oradea au realizat peste 300 de mărțișoare cu mesaje preventive, destinate conducătorilor auto și participanților la trafic.