Singurul ştrand cu valuri care există în Europa se află în stațiunea Băile 1 Mai. Ștrandul a fost refăcut după 30 de ani, în urma unei investiții de peste 350.000 de euro .
Ceea ce îl face unic în Europa, instalaţia care produce valuri, e veche de peste 100 de ani, iar aceasta va fi pusă din nou în funcțiune după o pauză de mai mulți ani.
„Vestea bună este că, în acest sezon, clopoțelul care anunță valurile va suna din nou. Motorul care produce valuri, vechi de peste 100 de ani, a fost restaurat si modernizat. Prețul unui bilet este de 30 lei, pentru adulți, respectiv 10 lei, pentru copii. Copiii până la 3 ani au acces gratuit. Pentru pensionarii din comuna Sânmartin și persoanele cu dizabilități, intrarea este gratuită de luni până joi. Pentru a beneficia de această facilitate, pensionarii sunt rugați să aibă asupra lor cartea de identitate și cuponul de pensie” au anunțat oficialii primăriei Sânmărtin.