Într-o singură zi de activitate a Comandamentului Munte 2022 – structură special constituită a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), desfășurat în premieră, în sezonul estival, în acest an, comisarii din Prahova si Brașov au controlat 6 operatori economici de pe Valea Prahovei, respectiv din Predeal și Sinaia.
Operatorii economici au fost sancționați cu 7 amenzi contravenționale, în valoare totală de 70.000 lei și 2 avertismente, luându-se, de asemenea, măsura de oprire definitivă de la comercializare și retragere definitivă din circuitul consumului uman a peste 100 kg produse alimentare în valoare totală de aproximativ 4.500 lei și de oprire temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 2 operatori economici.
„Deși realizăm controale periodic, avem Comandament de iarnă, în mod tradițional, acum, la Comandamentul de vară, întâlnim, în continuare, aceleași nereguli, la operatorii economici din regiunea noastră. Respectul față de turistul de pe Valea Prahovei lasă de dorit, ceea ce ne determină să supraveghem continuu serviciile oferite în această zonă, până când nu vom mai constata abateri de la lege”, spune Ion Iordăchescu, comisar șef, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia.