Într-un interviu acordat din pușcărie, Elena Udrea susține că întreg dosarul său a fost orchestrat la comanda fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi. Udrea amenință că are înregistrări și documente compromițătoare despre Kovesi, pe care le va scoate la iveală.
„Soțul meu, partenerul meu, tatăl fetiței mele este principalul acționar al acestui proiect. (n.r. imobiliar de la Cluj) La vremea aceea nu voiam să se asocieze cu numele meu.
Arestarea mea a avut că obiectiv dorința lui Kovesi de a păstra acel dosar, de a rămâne intact, are și ea o condamnare. 2 – Grupul de la Cluj avea nevoie că eu să fiu arestată pentru că ei vor să preia această afacere. Grupul de la Cluj conduce Justiția, poate e mult spus. Florian Coldea, Ioan RUs, Nelu Varga, Vasile Dancu și sigur, acum domnul ministru Grindeanu. Grupul de la Cluj rămâne statornic, cu George Maior.
Grupul de la Cluj influențează Justiția prin Kovesi la nivel național și la nivel local prin oamenii pe care i-au pus. Există astăzi în Justiție două zone, două tabere, unii patrioți care lupta pentru suveranitatea României, oameni care încearcă să blocheze acest asalt care vine dinspre Burxelles. Se încearcă afectarea suveranității naționale prin desființarea Constituției. Există acești judecători care încearcă să apere și să țină Justiția conform Constițuiei și există gruparea Hastag pe care o vedeți că se implică și are opinii împotriva clasei politice din România și care susține același plan cu Kovesi. Gruparea îl are că vârf de lance pe Kovesi și Macovei. Și pe Prună.
Grupul de la Cluj nu mai are puterea de a dicta decizii cum făcea odată. Dar ce poate face, ce a făcut în cazul meu: decizia CCR a fost încălcată la presiunea lui Kovesi, am probe în sensul acesta, sunt documente, sunt înregistrări audio și mesaje. Există probe cum că Kovesi e cea care a determinat prin manipulare, prin presiuni, să se încalce decizia CCR și să dea o decizie de respingere care m-a adus în situația această. Șansele erau infime.
Eu m-am întors de bună voie în România. Alina nu s-a mai întors și bine a făcut. Eu m-am întors după ce CCR a făcut acest act de dreptate să spună că judecătorii au fost puși cu mâna că să execute ordinele binomului DNA-SRI. M-am întors pentru că am crezut că epuca binomului s-a terminat.
Monica Macovei a inventat MCV-ul că mijloc de control asupra Justiției.
O să vă trimit dovezile, o altă parte din dovezi, am aflat de la cei care au fost implicați, presați să facă lucrul acesta. Sunt oameni care recunosc lucrurile acestea. Sunt din zona Justiție și politică. Eu am făcut o sesizare la CSM. Eu nu găsesc o vină a acestor oameni atunci când vine șefa parchetului european și sugerează că dacă nu faceți așa, România nu o să între în Schengen. Cum a făcut cu legile justiției. Să îți vinzi suveranitatea este mai rău decât să vinzi Petromul.
Am crezut cu sinceritate că este posibil ca din 2014 să fiu președintele României”, a declarat Elena Udrea.