Esti client EUROINS? Ce trebuie să știi? 

0
190

După ce la data de 17 martie 2023, Consiliul ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară) a decis să retragă autorizația de funcționare a societății Euroins România, constatând că sunt indicii ale stării de insolvență a companiei, UNSAR (Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare) a transmis câteva date, despre ceea ce se va întâmpla cu polițele RCA încheiate cu Euroins, urmând ca în curând să emită în curând, împreună cu FGA (Fondul de Garantare a Asigurărilor), un GHID pentru clienții Euroins. 

Deci, cât timp sunt valabile contractele de asigurare încheiate la Euroins? 

Contractele de asigurare încheiate cu societatea Euroins sunt valabile până la data la care intervine una dintre următoarele situații, adică: 

– la data expirării menționată de contract 

– la data denunțării contractului de asigurare de către asigurat, printr-o notificare transmisă societății, caz în care petenții vor primi un mesaj prin care se confirmă transmiterea cu succes a cererii lor către adresa de e-mail a Euroins, dedicată primirii cererilor de denunțare 

–  în termen de 90 de zile, calculate de la data pronunțării de către instanță a hotărârii definitive de deschidere a procedurii de faliment, când contractele/polițele de asigurare încheiate, încetează de drept. 

Plata despăgubirilor se va face de către FGA, în limita a 500.000 lei, atât către clienții (care doresc să li se restituie restul din prima RCA plătită deja) cât și către păgubiții RCA ai acestei companii, FGA fiind în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale către creditorii de asigurări, dar abia în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei ASF de retragere a autorizaţiei de funcţionare a societății Euroins. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.