Primul derby bihorean s-a jucat la Oradea pe o căldură ce sigur nu a convenit jucătorilor. Primul gol l-au marcat oaspeții, dintr-un corner executat de Sorian Oros a reluat sub transversală. Trei minute mai târziu, Sg. Jurj l-a pus pe încercare pe Beke cu un șut din 12 metri, respins și apoi prins de portarul gazdelor. La cealaltă poartă, o verticalizare a lui Gheban l-a pus în situație bună pe Sîrbu, dar șutul acestuia de la 14 metri a ocolit colțul lung. Pe finalul primei reprize, Sorian a executat un corner și Fl. Pop a trimis cu capul de la bara a doua pe direcția lui Fila care a prins (42). În minutul următor, Gheorghiță a combinat cu Drăgan, care a centrat în fața porții și Sergiu Jurj a egalat cu capul din 6 metri și orădenii au intrat la vestiar cu moralul ridicat (1-1).
Antrenorul Florin Farcaș a făcut două schimbări la pauză, iar FC Bihor a avut parte de 10 minute excelente în care a punctat de trei ori. Pe o contră dusă de Jurj pe dreapta, a combinat cu Chindlea, care a pasat lui Răzvan Gunie și șutul acestuia de la 17 metri, ușor deviat, a intrat la colțul lung (1-2). Orădenii și-au majorat diferența în minutul 57 când Beke a pasat neglijent către un coechipier neatent, Ban a interceptat și a scuturat plasa (1-3). Pe spațiile ivite, M. Hosu a dezvoltat un contraatac și l-a servit în careu pe Andrei Chindlea, iar puștiul născut în 2005 a marcat primul său gol în Liga 3 (1-4).
Deși păreau KO, jucătorii gazdelor au avut reacție și Florin Pop cu capul a redus din diferență din centrarea lui Arsene (2-4). Golul le-a dat încredere, iar în minutul 71 Sorian a executat o lovitură liberă de la 28 de metri, Fila a respins în lateral, mingea a fost recentrată și de la 17 metri juniorul Gelu Gitye (16 ani)a șutat senzațional cu stângul în dreapta lui Fila, lângă bară (3-4).
Lotus a forțat egalarea, însă Sebi Cucu a greșit execuția după cornerul executat de Sorian (75). Tot juniorul Cucu a avut golul în picior, însă șutul lui din 7 metri a fost parat de Fila cu un reflex salvator (85). Din minutul 86, FC Bihor a evoluat în inferioritate pentru că Sergiu Jurj a văzut al doilea galben în momentul când era schimbat și astfel Lupșe nu a mai putut intra.
Chiar dacă nu a fost un meci cu durități, arbitrul sibian a fost generos cu cartonașele, arătând 11 galbene și unul roșu pentru cumul. S-a terminat 3-4 și FC Bihor a pășit cu dreptul în noua edișie de campionat. Cele două echipe se vor întâlni din nou miercuri, 31 august, de la ora 17:30, în turul II al Cupei României, tot pe Stadionul Comunat din Sânmartin.
Lotus Băile Felix – FC Bihor Oradea 3-4 (1-1)
Au marcat: Cristian Oros 6, Florin Pop 62, Gelu Gitye 70 / Sergiu Jurj 43, Răzvan Gunie 49, Ionuț Ban 57, Andrei Chindlea 59
Lotus: Ed. Beke – S. Cucu, Al. Pintea, Cr. Oros, M. Arsene, Fl. Pop, M. Popa, Al. Sorian, D. Gheban (65 G. Gitye), Cl. Codoban 957 Cr. Copil). C. Sîrbu (57 V. Costea). Antrenor: Gheorghe Ghiț
FC Bihor: K. Fila – Fl. Drăgan (65 Ad. Popa), D. Stan, Cl. Petruș, L. Ioviță, G. Cherman (90+4 Al. Popa), R. Gunie, A. Gheorghiță (46 M. Hosu), I. Ban, A. Hosu (46 A. Chindlea, 90+4 R. Ardelean), Sg. Jurj. Antrenor: Florin Farcaș
Eliminări: – / Sg. Jurj 86 pentru cumul de galbene
Arbitri: Lucian Andrei Țiții (Șura Mare – Sibiu) – Răzvan Spătar (Sibiu), Adrian Costel Prodan (Cisnădie)
Observatori FRF: Constantin Por (Satu Mare), Vasile Rad (Arad).