Festivalul copiilor la Oradea de 1 iunie

0
143

Cel mai colorat și distractiv festival pentru copii de 1 iunie, din județul Bihor, va avea loc în acest an în 3 locații din Oradea.

Pentru a fi cât mai aproape de toți copiii din oraș, festivalul se va desfășura în trei locații diferite, fiecare având un specific unic și o gamă variată de activități. Evenimentele vor avea loc simultan și vor oferi distracție și bucurie pe parcursul întregii zile, începând de la ora 10.00 și până seara la ora 22.00.

Cetatea Oradea – aventură urbană 

Distracția va începe de dimineață cu parada mascotelor, picturi pe față și cu o sesiune de dans modern, iar jocurile creative, atelierele de origami, olărit, pielărit sau tâmplărie vor încânta întreaga familie de-a lungul zilei.

Pe scena aflată în curtea palatului Princiar vor urca tinere talente orădene premiate și recunoscute național. Spectacolul majoretelor de la Liceului Don Orione distins cu premiul I la concursul național „Bucharest Dance Awards 12” va putea fi admirat de la ora 17.40, iar Darius Mabda, marele câștigător al ediției 2022 al concursului „Românii au Talent” va urca pe scenă alături de Ana Maria Mărgean, începând cu ora 18.00.

Un moment deosebit va fi asigurat de Parada Norișorilor Plutitori, care se vor plimba duios prin curțile cetății, oferind voie bună vizitatorilor la ora 13.20.

O serie de activități educative și cursuri de parenting vor fi disponibile pentru părinți, oferindu-le informații valoroase despre dezvoltarea, creșterea copiilor și securitate cibernetică. Pentru tineri, cursurile interactive de siguranță rutieră și prevenție antidrog vor fi foarte utile și apreciate, iar cursul oferit de Logiscool îi va ajuta să-și petreacă timpul alături de alți copii de vârste apropiate, într-un mod distractiv, descoperind în același timp lucruri noi despre domeniul digital.

Aventura continuă pentru toți sărbătoriții cu o mulțime de atracții precum tobogane gonflabile, carusele, tir cu arcul și cu degustarea dulciurilor și a bunătăților de la food trucks.

Atmosfera vibrantă va fi asigurată de seturile live ale DJ-ilor Rogvaiv, Dubase și DJ Vision & Storm Events, iar concertele live, la care adolescenții se vor bucura de talentul și energia artiștilor preferați, precum Florian Rus și BRUJA, vor începe de la ora 19.30, respectiv 21.00.

Orășelul copiilor – un paradis al zâmbetelor

În Orășelul Copiilor micuții se pot bucura de activități captivante, precum desenele pe asfalt care vor aduce culori și magie în lumea lor, de întâlnirea cu îndrăgitul personaj Mickey Mouse, de ateliere interactive și mult-îndrăgitele picturi pe față.

Fie că este vorba de spectacole de teatru, de magie sau de dansuri moderne, fiecare moment va aduce un strop de farmec în experiența lor.

Pentru cei pasionați de sport și mișcare, Orășelul Copiilor le oferă o varietate de activități sportive: de la baschet și fotbal pentru a-și exersa abilitățile în echipă, până la lecții de karate, judo sau taekwondo WT pentru a învăța disciplina, copiii vor avea ocazia să se dezvolte fizic și mental într-un mod distractiv și educativ.

Un moment special în program este parada Norișorilor, un spectacol fascinant în care micuții vor admira și se vor bucura de norișori plutitori începând cu ora 11.00.

Pentru părinți, de la ora 14.00, va fi un seminar educativ despre parenting, unde vor putea învăța noi abordări și metode în creșterea și educarea copiilor lor. Acest moment de învățare și prezentare a experiențelor va consolida legătura dintre părinți și copii și va oferi instrumente valoroase pentru creșterea sănătoasă și fericită a micuților.

Orășelul Copiilor este locul unde aventura se împletește cu educația, distracția cu învățarea și bucuria cu dezvoltarea personală. Tabăra medievală va oferi participanților, indiferent de vârstă, o experiență autentică din lumea Evului Mediu. Copii vor avea șansa de a descoperi tehnici de mânuit arme și de a învăța despre tradițiile și obiceiurile vremii, dezvoltând astfel creativitatea, abilitățile sociale și cunoștințele istorice, toate într-un mediu captivant și interactiv.

Spectacolul de la ora 18.30 aduce în prim-plan personajul fermecător Ella Bella, care are o misiune specială – aceea de a oferi momente magice prin spectacole interactive și muzicale.

Parcul Barcăului – o oază de activități sportive 

Printre atracțiile parcului se numără sesiunile de pictură pe față, prezența lui Mickey Mouse, mascota iubită de toți copiii și atelierele de baloane modelate.

Spectacolul de magie cu Bianca și Eduard va oferi momente pline de suspans și uimire, unde copiii și părinții vor fi transportați într-o lume magică, în care iluziile și trucurile spectaculoase par reale.

Activitățile sportive organizate de Decathlon vor aduce multiple beneficii și distracție pentru copii și întreaga familie de la mic la mare pe tot parcursul zilei.

Oradea Running Culture, activitatea de alergare realizată săptămânal în Oradea, pornește în 1 iunie din parcul Barcăului, oferind o oportunitate unică energicilor de a bifa toate cele trei locațiile din cadrul festivalului. Participanții pornesc la ora 19.00 din parc, vor staționa câteva minute în Orășelul Copiilor și se vor îndrepta spre Cetate. Astfel, prin cel mai simplu dar eficient mod, orădenii sunt invitați la mișcare, socializare și distracție. Copiii care doresc să se alăture acestui traseu, sunt rugați să participe însoțiți de părinți.

Echipa Salvadrone, prin prezentările și demonstrațiile lor, le va oferi copiilor o perspectivă fascinantă asupra utilizării dronelor în misiunile de salvare. Această experiență educațională îi va inspira pe cei mici să exploreze tehnologia și să înțeleagă importanța acesteia în ajutorarea celor în nevoie.

Cursul de la ora 16.00, despre importanța disciplinei pentru câini, îi va ajuta pe copii și părinți să afle informații valoroase despre cum să îngrijească și să educe corect blănosului casei. Acest curs are scopul de a crea o legătură mai strânsă și armonioasă între membrii familiei și animalul de companie.

Informații suplimentare se pot afla pe paginile de Facebook și Instagram Festivalul Copiilor Oradea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.