Festivalul de operă în aer liber ”Opera Nights” începe miercuri

0
351

Festivalul de operă în aer liber ”Opera Nights” va avea loc în perioada 12-16 iulie în cinci oraşe ale judeţului Hunedoara, între spaţiile alese pentru reprezentanţii numărându-se Castelul Corvinilor sau o platformă din zona fostei mine Petrila, din Valea Jiului, accesul publicului fiind gratuit, în măsura locurilor disponibile.

„Festivalul de operă, ajuns la ediţia a IX-a, vă propune, în acest an, cinci seri de spectacole de înaltă ţinută în tot atâtea localităţi din judeţ: Orăştie, Brad, Petrila, Hunedoara şi Deva. În caz de vreme nefavorabilă, există spaţii alternative pentru derularea evenimentelor”, a informat Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara, organizatorul manifestării culturale.

Interpretarea aparţine artiştilor lirici şi orchestrei Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa.

Spectacolul de deschidere al festivalului se va juca miercuri, 12 iulie, în Piaţa Victoriei din municipiul Orăştie, publicul având posibilitatea să urmărească „La Traviata”, opera în trei acte compusă de Giuseppe Verdi.

Festivalul va continua, joi, 13 iulie, în municipiul Brad, cu „Bărbierul din Sevilla”, de Gioachino Rossini, pentru ca vineri, 14 iulie, în incinta fostei mine Petrila să aibă loc reprezentanţia cu opera „Carmina Burana”, de Carl Orff.

Organizatorii au ales Castelul Corvinilor din Hunedoara pentru spectacolul „Rigoletto”, de Verdi, care va fi prezentat sâmbătă, 15 iulie, urmând ca „Opera Nights” să se încheie duminică, 16 iulie, cu „Trubadurul”, de Verdi, care va fi jucat în curtea interioară a Consiliului Judeţean Hunedoara. Toate spectacolele vor începe la ora 21,00, iar în caz de vreme nefavorabilă organizatorii au pregătit locaţii alternative în spaţii închise.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.