Utilajele de deszăpezire au intervenit azi dimineață pe drumurile județene DJ 764A Budureasa – Stâna de Vale și DJ 763 Boga – Padiș, a anunțat Consiliul Județean Bihor.
Potrivit meteorologilor, până în 21 noiembrie, ora 18, temporar, va ploua în cea mai mare parte a țării, iar prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 20…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp, cu precădere în zonele deluroase și montane din vest și sud-vest.
În zona montană înaltă vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă.
Temporar, vântul va prezenta intensificări la munte, în special pe creste, unde rafalele vor depăși 80…90 km/h, mai ales în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, dar local și în zonele joase de relief, cu viteze în general de 45…55 km/h.