Șeful PSD le-a transmis liberalilor că ar trebui să se gândească la întărirea Coaliției printr-o colaborare și în teritoriu, prin conlucrarea celor două partide la nivel de consilii locale și județene, atât în prezent, cât și după 2024.
„Cred că domnii de la PNL care constituim coaliţia de guvernare ar trebui să se hotărască. Nu putem local să facem coaliţii cu USR unui asemenea primar şi de calibrul unui astfel de primar şi la Bucureşti să facem o coaliţie şi un guvern împreună, încercând cu acest dublu aspect politic, atât local, cât şi central şi să ne dorim ca lucrurile între noi să funcţioneze uniform. Acelaşi lucru se întâmplă şi la Primăria Capitalei. Partenerii noştri trebuie să-şi asume. Ori şi-l asumă pe domnul Nicuşor Dan, care a fost candidatul susţinut de către PNL şi actuala majoritate cu USR, ori încercăm să menţinem o coaliţie care a funcţionat. Eu consider că, alături de colegii mei am luat decizia corectă de a constitui această coaliţie, cel puţin până în anul 2024”, a afirmat Marcel Ciolacu, vineri la conferinţa judeţeană de alegeri a organizaţiei judeţene PSD Vaslui.
Liderul PSD le-a transmis liberalilor să se decidă dacă vor o coaliţie în adevăratul sens al cuvântului, una şi la nivel local, nu doar central.
„Eu, sincer, şi le transmit acum şi partenerilor noştri, consider că şi din 2024 putem continua acest format de coaliţie, dar trebuie să ne hotărâm – vrem să blocăm proiectele primarului de la Vaslui, cu USR? Vrem să nu ne asumăm proiectele cu USR din Bucureşti sau lui Clotilde Armand sau vrem să constituim o coaliţie în adevăratul sens atât local, cât şi central pentru a răspunde aşteptărilor românilor în acest moment şi pentru a răspunde provocărilor prin care trece nu numai România, întreaga Europă, cu o criză de securitate foarte aproape de noi, cu o criză energetică. Toate acestea venind după o criză pandemică. Trebuie să vedem, dacă dorim să avem un proiect de ţară în viitor, atunci trebuie să ieşim în faţa românilor şi să ne asumăm acest lucru”, a completat liderul PSD.
Una dintre discuțiile care ar trebui purtate în Coaliție este și dacă vor să încerce o comasare a parlamenarelor cu localele sau nu.