Într-o sentință pronunțată la 22 decembrie 2022, Curtea districtuală americană a statului Columbia, chemată să rejudece al treilea apel promovat de Guvernul României în ceea ce în exprimarea curții americane pare a fi o „poveste fără sfârșit”, se pronunță în termeni clari și fără echivoc în favoarea beneficiarilor hotărârii arbitrale, respingând toate argumentele și artificiile procedurale invocate de Ministerul de Finanțe și Comisia Europeană.
Conform instanței americane, faptele jurisdicționale sunt clare: (1) România și-a dat consimțământul cu privire la soluționarea prin arbitraj în baza Acordului Bilateral Suedia-România în mai 2002; (2) Reclamanții au depus o cerere de arbitraj în iulie 2005, cu doi ani înainte ca România să adere la Uniunea Europeană și (3) Tribunalul ICSID a pronunțat hotărârea în temeiul acordului de arbitraj, pe care instanța este autorizată să o confirme. Aceste fapte, care reflectă realitatea, nu pot fi schimbate nici de Decizia Curții Europene de Justiție (CJEU) din ianuarie 2022, nici de vreo altă decizie ulterioară, aspect constatat de instanță, bazându-se și pe o jurisprudență consistentă.
„Decizia CJEU nu a invalidat și nici anulat consimțământul României de a se supune arbitrajului, exprimat fără echivoc la data semnării Tratatului cu Suedia sau când Reclamanții au depus cererea de arbitraj”.
Cu alte cuvinte, nimeni, nici măcar vreun guvern, nu poate schimba lucrurile după bunul plac. Altfel s-ar încălca principii de bază în dreptul internațional, inclusiv cele privind drepturile fundamentale ale omului (dreptul de proprietate, dreptul la un proces echitabil etc.) creând premisele unor abuzuri de putere, dictaturii și haosului.
Articolul 53 din Convenția ICSID, ratificată de România alături de alte 164 de state, impune în termeni clari plata promptă a oricărei hotărâri arbitrale. Orice întârziere se sancționează cu acumularea de penalități semnificative. Or tergiversările nejustificate pe parcursul a 10 ani, sub diverse pretexte, depășesc cu mult acest concept și a costat scump, din pacate, guvernul român. Și continuă să coste.
Statul, reprezentat de Ministerul de Finanțe, a fost sanctionat de curțile din SUA cu o amendă de 1,500,000 USD pentru refuzul de a plăti hotărârea arbitrală ICSID sau de a furniza informații care să permită punerea în executare a hotărârii. Refuzul guvernului român de a se conforma va atrage noi sancţiuni substanţiale pecuniare usturătoare, dupa cum preciza Decizia de sancţionare pronunțată de Curtea districtuală a Statului Columbia la 24 noiembrie 2021.
Printr-o decizie recentă a Curţii din SUA pentru Districtul Colombia pronunțată în luna februarie 2023, prin care s-a respins defintiv apelul guvernului României, s-a dispus astfel: „În măsura în care argumentul României este o contestare a Ordinului de Sfidare, acel Ordin a fost deja aprobat de această curte. A se vedea Micula II, 2022 WL 2281645, la *1–2. Și nimic prin lege sau logică nu a dat dreptul României la o altă rundă de moțiuni și ordine de aplicat. Fusese deja supusă sfidării, având condiții de dezvinovățire, și avertizată de consecințele neascultării. Nu a existat nicio ambiguitate în prevederea Ordinului de Sfidare ca România să răspundă complet interogatoriilor postdecizionale, care ele însele nu au lăsat nicio îndoială rezonabilă privind obligația României de a divulga conturile bancare utilizate pentru a finanța operațiunile consulare ale României în Statele Unite și proprietățile reale deținute de România. Întrucât România nu poate susține în mod plauzibil că nu a avut suficiente notificări privind obligația sa de a răspunde complet interogatoriilor și nu a reușit să ridice vreo «obiecție reală, specificată despre scopul solicitărilor sau povara pe care acestea o impun[eau,]» J.A. 4419–4420, curtea districtuală nu a greșit impunând sancțiuni la adresa României.”
Astfel, comportamentul abuziv prin care se încalcă în mod repetat reglementările de drept internațional și de drept român nu rămân nesancționate.
În ciuda comportamentului abuziv al autorităților fiscale manifestat pe parcursul a aproape 10 ani printr-o serie de măsuri ilegale menite să perturbe sau chiar să împiedice în mod iremediabil activitatea societăţilor vizate, acestea au reuşit să îşi menţină şi să îşi desfăşoare activitatea contribuind cu sume semnificative în salarii, taxe și impozite și până în prezent cu suma considerabilă de peste 4 miliarde euro.
Ceea ce autoritățile par să ignore este faptul că încălcarea sau ignorarea unor hotărâri judecătorești interne sau internaționale sunt fapte care pot atrage răspunderea personală a factorilor de decizie implicați.
În special în contextul economic din ultimii ani, menținerea locurilor de muncă și a activității unor companii locale care sprijină economia locală și națională nu e puțin lucru, iar preocuparea instituțiilor statului pentru aceste aspecte nu trebuie să rămână la nivel pur declarativ în scop laudativ în diverse forumuri, ci ceva concret. Comportamentele contrare echivalează cu o sabotare a intereselor naționale ale statului și ale mediului privat.
