Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea infracțională a unor persoane bănuite de pornografie infantilă și accesare de materiale pornografice cu minori.
Joi, 11 mai a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea, au efectuat șase percheziții domiciliare, în localități din județul Bihor, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de pornografie infantilă și accesare de materiale pornografice cu minori.
Din cercetări a reieșit că, în perioada iulie 2019 – noiembrie 2022, persoanele bănuite ar fi deținut, stocat și distribuit materiale pornografice cu minori, prin sisteme informatice.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate pentru documentarea și probarea activității infracționale a celor în cauză, polițiștii au descoperit 11 telefoane mobile, un laptop, 3 unități centrale PC, 10 dispozitive pentru stocarea sau memorarea nevolatilă a datelor și alte mijloace de probă, care au fost ridicate, în vederea cercetărilor și pentru a fi supuse expertizării.
La finalizarea perchezițiilor informatice, în funcție de rezultat, vor fi dispuse măsuri legale în consecință.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea continuă cercetările în cauză, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea, pentru documentarea întregii activități infracționale a celor 6 persoane.
La acțiune au participat polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Menționăm faptul că activitățile judiciare efectuate în cauză, au avut loc în urma datelor comunicate de Centrul Național pentru Copii Dispăruți și Exploatați (NCMEC – National Center for Missing & Exploited Children) din Statele Unite ale Americii.
În baza acelorași colaborări, au fost realizate activități de cercetare în urma cărora, la data de 19 aprilie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a două persoane pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă și accesare de materiale pornografice cu minori.
În același dosar penal, la datele de 7 și 11 aprilie a.c., au fost încheiate două acorduri de recunoaștere a vinovăției.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.