Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea, au efectuat zece percheziții, în două județe, la persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de minori și exploatarea cerșetoriei.
Miercuri, 21 iunie, polițiștii Serviciului de Combatere a Traficului de Persoane din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea, au efectuat 10 percheziții domiciliare, în comuna Avram Iancu, județul Bihor și în comuna Seleuș, județul Arad, la opt persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de minori și exploatarea cerșetoriei.
Din cercetări a reieșit că, din ianuarie 2023 până în prezent, cele opt persoane, cu vârste între 31 și 40 de ani, ar fi obligat la practicarea cerșetoriei 11 minori, cu vârste între 8 și 17 ani, membrii de familie, pe care, sub pretextul vânzării de linguri de lemn sau verdețuri, i-ar fi obligat să apeleze la mila publicului din zone aglomerate, din municipiile Oradea, Arad și Timișoara, în vederea obținerii unor sume de bani, care ar fi fost însușite de membrii grupării infracționale.
În urma perchezițiilor domiciliare, efectuate pentru documentarea și probarea activității infracționale a acestora, au fost descoperite și ridicate, în vederea cercetărilor, 17 telefoane mobile și 7.800 de lei.
La finalizarea perchezițiilor domiciliare, au fost puse în aplicare opt mandate de aducere, cele opt persoane fiind conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Oradea, în vederea audierii.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul inspectoratelor de jandarmi județene Bihor și Arad, precum și de sprijinul reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, pentru asigurarea măsurilor de protecție pentru minorii identificați în locațiile percheziționate.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.