Putin acuză Occidentul că a depăşit anumite limite în Marea Neagră

0
451
Vladimir Putin, dictatorul pe viață al Rusiei

Preşedintele rus Vladimir Putin acuză joi ţările occidentale că „agravează” tensiunile în Ucraina şi în Marea Neagră, denunţând zboruri ale „bombardierelor strategice” în apropierea frontierelor ruse, relatează AFP.

„Partenerii noştri agravează situaţia livrând arme moderne Kievului şi efectuând exerciţii militare provocatoare în Marea Neagră şi în alte regiuni apropiate de frontiera noastră”, a declarat el, cu prilejul unei reuniuni la Ministerul rus al Afacerilor Externe, transmite agerpres.ro.  

„În ceea ce priveşte Marea Neagră, asta depăşeşte cu adevărat anumite limite. Bombardiere strategice zboară la 20 km de frontierele noastre şi transportă, după cum se ştie, arme foarte periculoase”, a adăugat preşedintele rus. El a reproşat de altfel occidentalilor că nu iau suficient de în serios avertismentele Moscovei privind depăşirea unor „linii roşii”. „Preocupările şi avertismentele noastre privind extinderea NATO spre Est au fost complet ignorate”, a mai afirmat Putin, care reproşează NATO că a distrus toate mecanismele de dialog. Aceste afirmaţii intervin într-un context de tensiuni în creştere între Moscova şi ţările occidentale. Preşedintele rus a descris relaţiile cu SUA drept „nesatisfăcătoare”, dar a precizat că Moscova este deschisă la dialog şi că summitul din iunie cu preşedintele Joe Biden a lăsat loc pentru o ameliorare. „Da, în multe chestiuni bilaterale şi internaţionale interesele, evaluările şi poziţiile noastre sunt într-adevăr divergente, după cum bine ştie toată lumea, uneori radical”, a spus Putin în discursul său pe teme de politică externă. „Totuşi, vreau să spun încă o dată, suntem deschişi la contacte şi schimburi de opinii, dialog constructiv”, a adăugat liderul de la Kremlin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.