S-au aprins luminile Târgului de Crăciun din Oradea

0
159

Mii de orădeni s-au adunat în Piața Unirii pentru a asista la aprinderea luminilor de sărbători, efectuată, vineri seara, de zeci de copii, alături de primarul Florin Birta. Târgul de Crăciun se va desfășura în perioada 2 – 26 decembrie, în timp ce iluminatul festiv va înfrumuseța orașul până la Bobotează.

Iluminatul festiv este realizat, anul acesta, în Piața Unirii, str. Vasile Alecsandri, Podul Sfântul Ladislau, Piața Ferdinand, str. Republicii (zona pietonală), str. Libertății + str. Grigorescu, str. Aurel Lazăr și Primăria Oradea. Decorațiunile și montajul sunt asigurate de MK Illumination.

Astfel, în Piața Unirii vizitatorii se vor putea bucura de roata panoramică de aproape 30 de m înălțime, patinoar, Căsuța lui Moș Crăciun, care a poposit în Târgul de Crăciun din această seară, precum și de cele 16 truck-uri cu mâncare, wine baruri și cafea de specialitate. În premieră sunt prezente 2 rulote cu produse ale producătorilor din Bihor.

Ediția din acest an a debutat cu un concert de colinde și tradiții din Bihor, urmat de un concert de colinde oferit de Narcisa Suciu.

Piața Ferdinand găzduiește peste 30 de comercianți cu bunătăți de casă, kurtos kalascs dar și produse de artizat și pielărie. Aici vizitatorii vor găsi și zona dedicată atracțiilor pentru copii cu două instalații de tip carusel, trenulețe și multe alte atracții. În paralel cu scena din Piața Unirii, zona din fața Teatrului Regina Maria va găzdui diferite concerte de colinde și momente artistice, oferite de organizații din Oradea.

Totodată, în perioada 16 – 22 decembrie, Oradea redevine #OrașulFaptelorBune. Radio ZU și Visit Oradea, cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea, construiesc orașul care dăruiește.
Timp de o săptămână, zi și noapte, DJ-ii Radio ZU, Mihai Morar, Daniel Buzdugan, Emma Ștefan, Tea Teodorescu, Adi Mihăilă „The Hitman”, Raluca Benavides, Răzvan Popescu, Cuza și Vlad Drăgulin se mută în Casa Radio ZU din Oradea și încep maratonul de fapte bune.

Scena din Piața Unirii va găzdui în fiecare weekend concerte de Crăciun, iar în cadrul Orașului Faptelor Bune, pe scena ZU vor urca cei mai cunoscuți artiști ai momentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.