Sărbătoarea femeilor mironosițe între tradiție și modernitate în satul Luncșoara

0
298

Nu e datorie românească mai vrednică de a fi îndeplinită și nu e osteneală mai de folos, decât să-i facem părtași pe cei ce vin după noi, de bunurile sufletești moștenite din vechime, să le predăm lor ca pe o zestre de mare preț. Iar zestrea mai de preț nu e alta ca averea de cuget și simțire, închisă și păstrată cu multă grijă de-a lungul vremurilor, în adâncurile sufletului românesc și creștinesc al moșilor și strămoșilor noștri… „(G. Breazu – extras din „Cuvânt de lămurire”).

Omul a fost creat de Dumnezeu spre a fi în comuniune cu aproapele său. După o pauză de 10 ani, o altă generație a grupului de copii „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Luncșoara, a revenit pe scena Căminului Cultural pentru un program artistic dedicat Femeilor Mironosițe, bineînțeles după participarea la Sfânta Liturghie.

Copiii din această generație fiind la prima apariție pe scenă, s-au descurcat minunat și au fost încurajați cu aplauze de spectatorii prezenți în sală, într-un număr frumos. Salut prezența în mijlocul nostru a unor prieteni dragi sufletului meu (fără a face politică sau discriminare, îi voi enumera în ordine alfabetică ):
– părintele AMZA VASILE – preotul paroh al localității Luncșoara
– domnul BOTICI ADRIAN – directorul Școlii Gimnaziale „Alexandru Roman” Aușeu și structura Luncșoara
– doamna DEBELKA LILLA – președinta pe județul Bihor a partidului Mișcarea România Suverană, fostă ministru secretar de stat
– doamna LELEA RODICA – profesor, fost director al Școlii Gimnaziale nr.1 Aștileu
– doamna NEAG VIORICA – administrator al Centrului Rezidențial pentru Persoane Vârstnice Dumbrava – Suncuiuș
– doamna ȘCHIOP ANCUȚA – managerul Bibliotecii Județene și consilier județean 
– doamna TEUȘDEA AURICA – președintele organizației MRS Aușeu

Invitata specială a fost solista de muzică populară Larisa Marc care ne-a încântat cu câteva pricesne specifice sărbătorii. 

Sărbătoarea în sine a avut trei părți și s-a derulat în felul următor : În prima parte s-a participat la Sfanta Liturghie. Partea a doua a constat într-un program artistic iar în partea a treia „mironosițele” satului, alături de părintele Vasile Amza, au pregătit o mică agapă creștinească. 

Detaliez puțin partea a doua a spectacolului: Copiii au intrat pe scenă cu lumânări aprinse cântând ” Hristos a inviat” fiind acompaniați la vioară de elevul Florin Covaci. Apoi au recitat poezii dedicate Maicii Domnului, Ea fiind prototipul femeii creștine. Deoarece această sărbătoare a fost închinată femeilor creștine, s-a amintit și de mărturisitoarele din închisorile comuniste care au compus câteva poezii dedicate Maicii Domnului, poezii recitate de copiii grupului.

Spectacolul a continuat cu piesa de teatru ” Post vacand de operator servicii non stop la firma Luncșeronița” în care s-a scos în evidență faptul că mamele sunt cele care pot ocupa acest post. Au urmat apoi poezii și cântece dedicate mamei, iar la finalul spectacolului părintele paroh Amza Vasile alături de „mironosițele” satului au intrat pe scenă cu lumânări aprinse cântând „Hristos din morți a înviat” și „Sfintele Mironosițe „.

Deasemenea specific faptul că unele din poeziile recitate de copii, au fost scrise de doamna Florica Bradea.

Doresc în mod deosebit să amintesc numele tuturor copiilor participanți care s-au descurcat extraordinar pe tot parcursul acestei sărbători. Participarea la sfânta Liturghie cât și acest spectacol urmat de mica surpriză de la final (felicitări executate din materiale reciclabile) a fost rodul dragostei lor față de Dumnezeu și față de femeile crestine.

Îi voi enumera tot în ordine alfabetică : BRADEA ALEXANDRU, BRADEA ANAMARIA, CACUCI ARSENIE, COVACI ALISIO, COVACI DARIUS, COVACI FLORIN, FARC CARINA, JARCA ANASTASIA, MADAR RALUCA, PAVEL NICOLETA, PEȘTELEU BIANCA, POPA LUCAS, POPA RAUL, ROȘU TAISIA, SOTIUȚ IANIS, TEUȘDEA SARA. Dacă se va investi și sufletește nu numai trupește, în acești copii, roadele cele bune vor iesi la iveală cât de curând.

Prezentatoarele NAGHI DENISA și ROȘU IUSTINA au fost la înălțime. Cu multă dăruire și dragoste au reușit să facă acest spectacol o amintire pe vecie. 

De asemenea amintesc și numele „mironosițelor”: BARBURA VERONICA, BOTICI IRINA, CHIRODEA FLORICA, LUP FLORICA, MADAR ALINA , MENDEA ADRIANA, MODOG FLORENTINA, MODOG VALERIA, NEAG VIORICA, PESTELEU ANAMARIA, POPOVICI NICOLETA, ROȘU MARIANA, STANCEA VALERIA, TEUSDEA RODICA. Aceste „mironosițe” promovează tradițiile în satul nostru, dovada fiind participarea în număr mare la sfânta Liturghie și surpriza de la finalul spectacolului. 

Mamele, bunicile, văduvele, parinții și bunii credincioși ai parohiei Luncșoara au zâmbit sau chiar au vărsat o lacrimă în colțul ochiului și au îmbogățit acesată sarbatoare prin simpla prezenta la biserică și la căminul cultural.

Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru această minunată zi.

Cu adevărat satul românesc Luncșoara a dovedit azi, prin evenimentul derulat după Sfânta Liturghie, că este și va rămâne un izvor al tradițiilor și al obiceiurilor, menit să aștearnă pe chipurile femeilor aniversate azi, o bucurie tainică a darului primit și dăruit cu multă emoție de Grupul de copii „Acoperământul Maicii Domnului”.

Prof. Mariana Roșu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.