Se relansează turismul în Băile Felix şi 1 Mai

0
242

Pentru a uşura accesul turiştilor, traficul rutier în staţiune se va inversa de săptămâna viitoare. Conform unui studiu de trafic, 80% dintre turişti vin dinspre Oradea şi Cluj. Era cumva nefiresc să ocolească staţiunea pe DN 76 ca să poată intra, așa că începând din 15 iunie, accesul se va face prin prima ieşire din sensul giratoriu existent la intrarea în staţiune, cu trecere pe lângă sediul Poliţiei, ştrandul Apollo, respectiv hotelurile Nufărul, Termal, Lotus Therm şi Internaţional. De aici, şoferii vor putea vira la stânga spre centru sau la dreapta spre ieşirea din staţiune. În plus, pentru turiştii care vin cu maşina, Primăria a pregătit o parcare cu 800 de locuri la intrarea în staţiune din care 400 de locuri sunt deocamdată gratuite, în interiorul acesteia. 

Începând de anul acesta, Băile Felix şi 1 Mai vor să scape de imaginea de staţiuni în care distracţia se limitează la baie şi masaj. În tot al doilea weekend se va organiza câte un eveniment. Sezonul estival va fi deschis de primul festival internaţional organizat în zonă, Retro Summer Festival (10-12 iunie), cu muzică din anii ʼ80 – ʼ90 , la care şi-au anunţat prezenţa, la ştrandul cu valuri, peste 25 de artişti, începând cu Dr. Alban, No Mercy, C-Block şi Nana. În weekendul următor (24-26 iunie) în Băile 1 Mai va avea loc ediţia 2022 a festivalului motociclistic „Bike fest”, iar în Băile Felix, Festivalul Naţional de Folk, unde sunt aşteptaţi, între alţii, Mircea Vintilă, Ducu Bertzi & Friends şi Mircea Bodolan. 

Calendarul evenimentelor mai cuprinde două festivaluri cu invitaţi surpriză – Thermal Days în Băile Felix (15-17 iulie) şi Waves Festival în Băile 1 Mai (22-24 iulie) -, care vor fi organizate în cadrul proiectelor europene de reabilitare a celor două staţiuni. În Băile Felix va avea loc în august a doua ediţie a Festivalului Naţional de Film (17-22 august), respectiv Festivalul Internaţional de Muzică pentru Copii Enjoy Music (26-28 august). 

Va fi o vară fierbinte în stațiunile bihorene …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.