A explodat și prima „bombă” a optimilor din Qatar. Până în această seară, favoritele și-au tăiat fără probleme partea leului (cu excepția Croației ce a avut nevoie de penalty-uri pentru a învinge Japonia), însă Spania a ieșit din rând cu un eșec, e drept – dramatic, la loteria penalty-urilor, în fața Marocului. Băieții lui Luis Enrique chiar nu au transformat nici măcar o lovitură de la 11 metri, în timp ce africanii au punctat de trei ori și produc o uriașă surpriză. Iar spaniolii chiar au jucat la…înfrângere cu Japonia pentru a evita Croația în optimi și în această seară pleacă acasă.
Ibericii au terminat cu o posesie zdrobitoare a balonului (77%), dar ocaziile de poartă au fost extrem de rare. Poate cea mai importantă și, în același timp, dureroasă a Spaniei s-a născut în minutul 120+3, când ultimul venit de pe bancă, Sarabria, a lovit bara dintr-un unghi greu. Același jucător a început prost seria penalty-urilor cu un șut în bară, în timp ce colegii săi, Soler și Busquets au fost ghiciți de Bounou, care s-a întâlnit cu ei în La Liga, ca și portar al Sevillei. De la marocani a ratat doar Benoun, în timp ce Sabiri, Ziyech și Hakimi l-au bătut pe Simon, ultimii doi cu execuții pe centrul porții. Fundașul lui PSG chiar a închis conturile cu o elegantă „scăriță”.
Marocul – a patra țară africană ce ajunge în sferturi la un campionat mondial
Spania iese a doua oară la rând la penalty-uri, după ce Rusia o scosese în 2018. De altfel, „Furia Roja” este prima echipă din istoria turneului final care a pierdut patru serii de lovituri de departajare și a doua echipă care care nu a marcat niciun gol la o serie de lovituri de departajare. Prima echipă care a bifat această bornă negativă este Elveția, împotriva Ucrainei, la ediția din 2006 a Cupei Mondiale.
De cealaltă parte, succesul marocanilor împotriva Spaniei a intrat direct în istorie. Concret, naționala condusă de Walid Regragui a devenit a patra țară africană care reușește să ajungă în sferturile de finală de la Cupa Mondială, după Camerun în 1990, Senegal în 2002 și Ghana în 2010.
Alături de Maroc, din optimi s-au mai calificat Olanda, Argentina, Franța, Anglia, Croația și Brazilia.
Formații:
Maroc: Bono – Hakimi, Aguerd (84 El Yamiq), Saiss, Mazraoui (82 Attiat-Allal) – Amrabat – Ounahi (120 Benoun), Amallah (82 Cheddira) – Ziyech, En Nesyri (82 Sabiri), Boufal (66 Ez Abde). Selecționer: Walid Regragui
Spania: Simon – M. Llorente, Rodri, Laporte, Alba (98 A. Balde) – Busquets – Gavi (63 Soler), Pedri – F. Torres (75 N. Williams, 118 Sarabia), Asensio (63 Morata), Olmo (98 Fati). Selecționer: Luis Enrique