Pompierii militari bihoreni au fost solicitați să intervină în mai multe localități din județ în urma vijeliilor puternice, care s-au manifestat în seara zilei de luni.
În seara zilei de luni, 27 martie şi în cursul nopţii de luni spre marţi, 28 martie, în intervalul orar 21:40 – 00:20, pompierii militari bihoreni au intervenit în localităţile Oradea, Şinteu şi Viişoara, pentru înlăturarea efectelor cauzate de vântul puternic.
„Astfel, pompierii Detaşamentelor 1 şi 2 Oradea au acţionat în municipiu, pe strada Zidarilor, pentru înlăturarea unui copac căzut pe un autoturism şi pe carosabil, pe strada Mierlei, pentru degajarea unei bucăţi de tablă desprinsă de vântul puternic de pe acoperişul unei clădiri, pe strada Independenţei, pentru îndepărtarea bucăţilor de sticlă spartă din ferestrele unei clădiri, care prezentau pericol pentru trecători, respectiv pe strada Sofiei, pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe carosabil.
De asemenea, echipajele Detaşamentului de Pompieri Marghita au acţionat în Viişoara, pentru degajarea a doi stâlpi de telefonie, iar pompierii Staţiei Aleşd au intervenit în Şinteu, unde au înlăturat un arbore doborât de vântul puternic pe carosabil”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, locotenent colonel, Camelia Roșca.