Tarantulele din nou la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea

0
162

Există o specie de tarantule suficient de mare încît să poată mînca păsări și mai există o specie care poartă numele legendarului cântăreț Johnny Cash.

Expuse în terarii ce reproduc habitatele naturale, tarantulele s-au reîntors la Muzeul Țării Crișurilor, iar din 3 iunie 2022, vizitatorii vor putea admira o expoziție îmbogățită, cuprinzînd unele dintre cele mai interesante tarantule de pe glob și care include o varietate mare de specii. Vernisajul acesteia va avea loc vineri, 3 iunie 2022, de la ora 12.30, la Vivariul din cadrul Secției de Științele Naturii al Muzeului Țării Crișurilor (Str. Armatei Române nr.1/A).

„Regii păianjenilor” au un comportament inedit, ce poate fi observat pe parcursul expoziției educative The Taranterra Project „Reloaded”. Vizitatorii vor putea afla mai multe informații interesante despre aceste specii exotice, printre care: cîți ani trăiesc, cum se apără de prădători, cînd a fost folosită prima dată denumirea de tarantulă etc. și vor vedea în ce condiții trăiesc tarantulele, dar și cum își „decorează” casele.

Scopul principal al expoziției este combaterea arahnofobiei și informarea corectă despre viața și comportamentul păianjenilor.

Expoziția va rămîne la Vivariul Muzeului Țării Crișurilor pînă la finalul lunii decembrie 2022.

Prețul biletelor, care include vizitarea expoziției de tarantule, dar și a Vivariului, este de 10 lei/persoană pentru adulți și de 5 lei/persoană pentru copiii de peste 4 ani, elevi, studenți și pensionari. Intrarea este gratuită pentru copiii de până la 4 ani, copiii din centrele de asistență socială, persoanele cu handicap, lucrătorii actuali și pensionarii din rețeaua muzeistică națională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.