Trei bărbați, reținuți de polițiști și arestați de magistrați după ce au atacat un orădean 

0
112

Marți, 9 mai a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 30 de ani, din comuna Tinca, județul Bihor, un altul de 27 de ani, din comuna Lăzăreni, județul Bihor și față de un tânăr de 23 de ani, din municipiul Deva, județul Hunedoara, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii orădeni îi bănuiesc pe cei trei că, la 20 martie a.c., în jurul orei 21.00, în timp ce se aflau la intersecția străzii Menumorut cu strada Dumbravei din municipiul Oradea, ar fi acostat un orădean de 55 de ani, i-ar fi solicitat banii și țigările pe care le avea asupra sa, amenințându-l cu acte de violență în caz contrar, i-ar apoi l-ar fi deposedat, prin violență, de 40 de lei, o bicicletă, o pereche de ochelari de vedere, un set de chei, un pachet de țigări și un telefon mobil.

În urma agresiunii, bărbatul de 55 de ani a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare între 4 și 5 zile de îngrijiri medicale.

Miercuri, 10 mai a.c., polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea i-au prezentat pe cei trei bărbați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele fiecăruie câte un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.