În noaptea de vineri spre sâmbătă, 08 iulie a.c., în jurul orei 01.00, ISU Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui incendiu la un utilaj agricol aflat pe un teren de pe raza localității Săcădat, apelantul precizând faptul că exista o victimă.
La locul indicat au fost mobilizate imediat, echipajele Detașamentului 1 Oradea, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare grea și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.
În momentul sosirii forțelor de intervenție, ardeau generalizat tractorul și presa de balotat, sub balotieră fiind prinsă o persoană.
Echipajele de stingere au lichidat incendiul în aproximativ 10 minute, iar echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea victimei de sub utilajul agricol.
Din nefericire, bărbatul în vârstă de 23 de ani nu a mai putut fi salvat, medicul prezent la fața locului declarând decesul acestuia.
Cercetările efectuate au indicat faptul că incendiul a fost, cel mai probabil, generat de defecțiuni la presa de balotat.