Demisia lui Felix Cozma din funcția de vicepreședinte al PSD Bihor este ultima din lanțul de demisii înregistrate în acest an în cadrul conducerii organizației județene.
„În urma ultimelor evenimente din filiala Bihor a Partidului Social Democrat, am decis astăzi (n.red.) să îmi dau demisia din funcțiile de conducere deținute în biroul permanent județean. Totodată, îi îndemn pe colegii mei din cadrul partidului, la echilibru și încredere în forțele proprii. Cred că ținta pentru noi toți în cadrul partidului trebuie să fie alegerile din 2024”, a declarat Cozma.
Acesta spune că PSD Bihor are nevoie de o „resetare a modului în care (…) comunică cu cetățenii” și a felului „în care ar trebui să gestioneze situația politică locală”. „Rămân adeptul echilibrului și al dialogului între toți colegii din partid și cred că soluția este o echipa unită care sa pregătească în mod profesionist alegerile din anul 2024”, a mai spus Cozma. El a refuzat să ofere mai multe detalii legat de motivele care l-au făcut să demisioneze.
În luna februarie, Cristian Laza, primarul comunei Sânmartin, a renunțat la funcția de președinte al PSD Sânmartin și la cea din Biroul Politic Județean. La doar o săptămână după anunțul lui Laza, Adrian Tuduce, primarul din Nucet, și-a anunțat demisia din funcția de vicepreședinte al PSD Bihor și din Biroul Politic Județean. Laza a plecat pentru că „principiile mele nu mai coincid cu cele ale conducerii partidului”, iar Tuduce pentru că el consideră că „în calitate de președinte de partid trebuie să te consulți cu primarii când iei decizii, trebuie să comunici cu ei nu să îi chemi la ședințe care deja au avut loc, puși în fața unor decizii luate în 5 minute”. Totodată, în luna aprilie, Marius Cristian Cristea, vicepreședintele PSD Beiuș, și-a anunțat demisia din toate funcțiile deținute în formațiune și a renunțat și la calitatea de membru de partid.
Lideul PSD Bihor, Ioan Mang, nu a putut fi contactat pentru a comenta ultima demisie.
Cam în aceeași perioadă cu demisiile amintite, PSD Bihor a anunțat că se află într-o perioadă de recrutări. Printre cei care s-au alăturat organizației se numără fostul șef al Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Florian Sîrca, numit între timp vicepreședinte în Biroul Permanent Judetean al PSD Bihor și coordonator al organizațiilor din Zona Metropolitană Oradea. Totodată, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor, Traian Bodea (care ultima dată a fost la Pro România) și fostul vicepreședinte al PDL Bihor, Călin Mocan, s-au alăturat și ei partidului.