Vom avea drumuri lărgite la 4 benzi între Oradea – Nojorid și Oradea – Biharia

0
132

Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința extraordinară de îndată de astăzi, 24 martie 2023, două acorduri de parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) în vederea lărgirii la 4 benzi (câte 2 pe sens) a drumurilor DN19 Oradea – Biharia și DN 79 Oradea – Nojorid. Prin realizarea celor două proiecte, se va descongestiona traficul în aceste zone.

Scopul acordurilor este de a colabora în vederea atragerii de fonduri europene în exercițiul financiar 2021 – 2027 pentru realizarea investițiilor.

Potrivit acordului semnat, drumul către Biharia se va lărgi la 4 benzi pe un tronson de 3,7 km, între pozițiile km 5+985 – km 9+731.

În cazul acordului pentru trosonul către Nojorid, acesta prevede lărgirea drumului la 4 benzi pe o distanță de 1,6 km, între pozițiile km 108+730 – 110+330. Practic, tronsonul este cuprins între Aeroportul Internațional Oradea, unde va fi amenajat un sens giratoriu, și intersecția cu drumul către Livada de Bihor unde, de asemenea, va fi amenajat un sens giratoriu (aici se vor întâlni trei drumuri: DN 79, DC 77 spre Livada de Bihor și noul drum dintre Oradea și Nojorid, aflat în construcție).

Acordul prevede responsabilitățile fiecărei părți. Astfel, Consiliul Județean Bihor se va ocupa de întocmirea documentațiilor cadastrale, contractarea serviciilor de realizare a auditului de siguranță, derularea procedurilor de achiziție, monitorizarea implementării proiectelor și execuția lor. CNAIR se va ocupa de procedurile de expropriere a terenurilor afectate de lărgiri, de procesul de accesare a finanțării nerambursabile, va prelua proiectele odată finalizate și va fi răspunzătoare de administrarea și întreținerea drumurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.