Peste 1.700 de persoane au fost legitimate și peste 1.200 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri, în cadrul unei ample acțiuni, desfășurată de polițiștii bihoreni, în sistem intergat, alături de jandarmi și reprezentanți ai altor structuri de aplicare a legii.
Au fost aplicate 220 de sancțiuni, au fost reținute 35 de permise de conducere, iar trei persoane, bănuite de infracțiuni cu violență, au fost reținute.
Vineri, 30 iunie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au desfășurat o amplă acțiune în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor comise cu violență sau pe fondul conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
De asemenea, acțiunea polițiștilor bihoreni a vizat menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul comunității locale, prin desfășurarea de acțiuni specifice, punctuale, cu efective mărite, pe raza municipiului Oradea, cât și pe raza județului Bihor.
Astfel, au fost desfășurate 18 acțiuni preventiv – reactive, în sistem integrat, în care au fost implicați 188 de polițiști bihoreni de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, transporturi, dar și luptătorii de la acțiuni speciale, 54 de jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali, reprezentați ai I.T.M. Bihor și ai altor structuri de aplicare a legii.
În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 1.754 de persoane și au fost efectuate 1.281 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive.
În urma acțiunilor și controalelor desfășurate, polițiștii bihoreni au aplicat, în total, 220 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 83.340 de lei.
Totodată, au fost constatate 12 infracțiuni, dintre care două de natură judiciară, șapte la regimul circulației rutiere și trei infracțiuni de altă natură.
Din totalul sancțiunilor, 156 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice. Dintre acestea, 60 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 72 pentru nerespectarea prevederilor legale privind transportul în regim de taxi, 13 pentru conducere sub influența alcoolului, cinci pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, iar șase pentru alte abateri.
Totodată, poliţiştii bihoreni au reţinut 35 de permise de conducere, dintre care 25 pentru depășirea limitelor legale de viteză, opt pentru conducere sub influența alcoolului, unul pentru depășire neregulamentară, iar unul pentru alte abateri rutiere.