226 de sancțiuni, aplicate în rutieriștii bihoreni pentru depășirea limitelor legale de viteză

0
114

Vineri, 21 aprilie a.c., polițiștii bihoreni au acționat pentru reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză, pentru combaterea conducerii cu viteză excesivă sau neadaptată la condițiile de drum și de trafic și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Acțiunea polițiștilor bihoreni a fost derulată în cadrul operațiunii ROADPOL „Speed Marathon”, organizată, la nivel național, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Poliției Române, precum și la nivelul tuturor statelor care sunt membre ale Rețelei Europene a Polițiilor Rutiere – ROADPOL.

În cadrul acțiunilor desfășurate în județul Bihor, au fost angrenați polițiști de la Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, de la Biroul Rutier Oradea, dar și de la toate formațiunile de poliție rutieră și de ordine publică de la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

În cele 24 de ore pe parcursul cărora s-a derulat acțiunea, au fost aplicate 297 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 120.448 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 11 permise de conducere. De asemenea au fost reținute 11 certificate de înmatriculare.

Din totalul sancțiunilor aplicate, 226 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 50 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționate cinci depășiri neregulamentare, două sancțiuni au fost pentru conducere sub influența alcoolului, trei pentru punerea în circulație a unor autovehicule care prezentau defecțiuni tehnice, două pentru lipsa ITP, iar nouă sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.