24 ianuarie la Oradea

0
427

Sărbătorile naționale sunt la Oradea prilej de a vedea imperfecțiunile promovate peste ani și ani, de aceeași conducere bolojenistă. Penibil ca la atâta timp după instalarea frauduloasă a statuii regelui Ferdinand, să nu existe suport pentru coroanele de flori ale celor care le depun ca minimă jertfă pentru sărbătorile naționale.

Alexandrina Chelu și tatăl ei Florian Chelu au avut un binevenit stand cu însemnele tricolore naționale

Și în acest an, la fel ca la 1 Decembrie, cu o lună în urmă, s-au depus o sumedenie de coroane, în cinstea celor care au realizat Unirea, un remarcabil proces politic care a dus la făurirea statului național unitar al românilor. Frigul a făcut ca acum, de 24 ianuarie 2022, lumea să fie mai puțină în Piața Unirii, decât cu o lună în urmă. Soarele voios, deasupra, a făcut frigul un pic mai suportabil, lumina lui dând mai multă viață evenimentului. Au fost prezenți soldați, ca gardă de onoare, cu fanfară, au venit și oficialitățile, în frunte cu vicepreședintele CJ Bihor Mircea Mălan, prefectul Dumitru Țiplea și Florin Birta, primarul Oradiei.

Interesant este că prefectul lui Bolojan este cea mai favorizată persoană la asemenea momente, el vorbind cam în numele tuturor colegilor, cum a făcut și de 1 Decembrie.

Bolojan își recunoaște astfel lipsa de pregătire și talent în a se adresa și a înflăcăra mulțimile.

Slujba religioasă, una doar ortodoxă, care nu a surprins nimic din momentul istoric românesc de la 1859, a fost momentul cel mai cronofag al evenimentului, în timp ce istoricul bolojenist Gabriel Moisa, prin atitudinea lui absentă și vocea lipsită de profunzime a reușit să-i facă pe oameni să adoarmă în picioare, sub plăcuta mângâiere a soarelui cald.

Delegația APP Bihor s-a remarcat prin număr, spre deosebire de celelalte delagații

După discursurile care nu au prins pe nimeni, a urmat un scurt moment muzical, început într-o deranjantă desincronizare, numai bună cu tenta patriotică a melodiilor interpretate de solistele Alexandra Paina şi Georgiana Sabău. S-a interpretat inclusiv Hora Unirii, care, anul acesta nu s-a mai jucat, din motiv de Omicron.

S-a trecut apoi la tipica depunere de coroane unde, spre deosebire de momentul 22 Decembrie, a fost prezentă și o delegație a PNL, în frunte cu Birta și Mălan. Din delegația PSD s-a remarcat prin absență tocmai președintele Ioan Mang, locul lui fiind luat de țanțoșul Emilian Pavel, ajuns subprefect. Nu înțelegem ce căuta în delegația de partid, atâta vreme cât statutul de funcționar public nu-i mai permite acest lucru. UDMR s-a remarcat printr-un singur membru și asta pentru că este o formațiune aflată la guvernare. Altfel, probabil că nu ar fi fost deloc… Deși este un partid foarte vocal și naționalist, AUR nu a fost deloc prezent, așa cum nu a fost nici la evenimentele anterioare. Chiar dacă sunt partid parlamentar, cei de la AUR se pare că nu au bani de coroane, ei preferând gargara antivaccinistă și asaltul gălăgios al primăriilor. Sunt mai ieftine…

Lilla Debelka, președinte al APP Bihor

Cea mai numeroasă delegație a fost însă cea a Alianței Pentru Patrie Bihor, condusă de președinta Lilla Debelka. Delegația a ținut să se fotografieze în fața statuii regelui Ferdinand, după încheierea festivităților, lucru pe care ceilalți nu au putut-o face, cel mai probabil din cauza micimii delegațiilor, dar și a lipsei sentimentelor…

Delegația APP Bihor a fost cea mai numeroasă delegație de partid de la acest eveniment comemorativ

Garda de onoare s-a retras apoi în pas de defilare, plutonul fiind încheiat de fanfară. Cei circa 200 de spectatori au putut pleca apoi, mai mult sau mai puțin mulțumiți de spectacolul minim naționalist la care asistaseră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.