47 bicicliști sau utilizatori de trotinete electrice, sancţionaţi

0
73

Luni, 22 mai a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au acţionat pe şoselele bihorene, pentru prevenirea accidentelor rutiere ale căror cauze sunt abaterile săvârșite de pietoni sau bicicliști și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 116 sancţiuni contravenţionale,cu amenzi în valoare de 33.640 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut patru permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute cinci certificate de înmatriculare.

Astfel, în cadrul acțiunilor au fost sancționați 44 de pietoni, 47 de bicicliști sau utilizatori de trotinete electrice, o sancțiune a fost pentru conducere sub influența alcoolului, o alta pentru depășire neregulamentară, iar 23 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.