Regele Pele îndoliază fotbalul, s-a stins la 82 de ani!

0
261

La doi ani după Maradona, a plecat și Pelé. Nume legendare ale fotbalului mondial, brazilianul chiar primul star al planetei, cu un final așteptat în cea de-a 82-a iarnă a vieții sale, după ce lupta de mai mult timp cu cancerul. În plină cupă mondială din Qatar, la data de 3 decembrie, Edson Arantes do Nascimento, numele complet al lui „Pele”, nu a mai răspuns la tratament și medicii au decis să-l mute în salonul pentru „îngrijire paliativă” al spitalului Albert Einstein din Sao Paulo. Naționala lui Tite i-a dedicat victoria din optimi, împotriva Coreei de Sud, însă avea să-l întristeze în sferturi, când a cedat la penalty-uri în fața Croației.

Născut pe 23 octombrie 1940, Pele a debutat la profesioniști la vârsta de 15 ani, în tricoul lui Santos, și, la 16 ani făcea parte deja din echipa națională a Braziliei. „O Rey” a câștigat 25 de trofee cu Santos și este în continuare singurul jucător cu trei Cupe Mondiale în palmares (1958, 1962, 1970). „Decarul de aur” are 77 de goluri în 92 de meciuri a pentru naționala ”selecao”, fiind este cel mai bun marcator. 643 de reușite în 659 de apariții a bifat brazilianul la Santos.

Înscriind nu mai puțin de 1.283 de goluri în 1.366 de jocuri la cluburi și națională, Pelé e prezent și astăzi în Guinness World Record. 19 noiembrie 1969 a fost data în care marele Pelé a marcat golul 1.000 al carierei, în meciul 909. Are peste 30 de distincții individuale și a fost decorat cu Ordinul de Cavaler al Marii Britanii în rang de comandant, primind de asemenea, printre altele, Ordinul Național de Merit din partea guvernului brazilian. Este considerat de mulți specialiști cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor.

De ce Pele?

Când era copil, Pelé se atașase de unul dintre coechipierii tatălui său Dondinho, care juca la Bauru. Îi plăcea să stea în poartă, la miuțe, ca Bilé, și să le spună tuturor că el e Bilé. Dar nu reușea să pronunțe corect. Și suna Pilé. De atunci, a rămas Pelé. Oricât a încercat el să-i convingă că i-ar fi mai drag Edson sau Dico, nu a mai schimbat nimic.

Are o avere estimată la 100 de milioane de euro, ce se va împărți între cei 7 copii ai săi

Legendarul fotbalist brazilian a lăsat în urma sa nu mai puțin de 7 copii Edson, Sandra Regina, Joshua, Celeste, Kelly Cristina, Flavia și Jennifer, dar și o avere impresionantă. Potrivit celor de la Richest.com, un site de specialitate din America, Pele are o avere estimată la aproximativ 100 de milioane de euro.

Totuși, această sumă enormă de bani nu este obținută în totalitate din cariera de fotbalist. În cei aproximativ 19 ani în care a evoluat pentru Santos, brazilianul a obținut 15 milioane de euro, iar în cei doi ani de contract cu New York Cosmos a strâns 13,5 milioane de dolari, însumând 28,5 milioane de euro.

Pele a fost foarte iubit de către americani, lucru ce i-a adus în conturi alte 11 milioane de euro, datorită unui serial numit Pelezinho, dar și dintr-un alt serial despre istoria fotbalului.

Afacerile sale cu SUA nu se opresc, iar în 1994, la Campionatul Mondial, a dat cel mai mare tun financiar: 35 de milioane de euro. Pele a fost singurul care a putut vinde bilete în Brazilia pentru meciurile de la turneul final.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.