Mitică Popescu a fost internat inițial pe 18 decembrie la Spitalul de Urgenţă Floreasca din București, în secția Cardiologie. De acolo a fost externat pe 30 decembrie, a transmis medicul Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al unității medicale, pentru ziarul Libertatea. Ulterior a fost internat la Spitalul Elias, unde a și murit. Medicul Silviu Negoiță a declarat pentru News.ro că actorul avea „probleme cardiace, pe fondul multiplelor comorbidităţi”.
„Îndrăgitul actor Mitică Popescu s-a stins din viață după afecțiuni grave și o suferință de scurtă durată. A înfruntat totul până în ultimele clipe cu curaj și cu simțul umorului care l-a făcut atât de deosebit printre „monștrii sacri” ai teatrului și filmului românesc. S-a încercat tot posibilul de către personalul medical, care merită recunoștință, dar boala n-a putut fi învinsă.
Mitică Popescu și-a trăit ultimii ani din viață cu demnitate și în confortul meritat după o îndelungată carieră de succes. Chiar dacă a mai avut puține apariții publice, s-a bucurat tot timpul de dragostea și admirația tuturor celor care l-au cunoscut sau întâlnit, de respectul și prietenia unanimă a membrilor activi din galeria clubului Rapid București, de afecțiunea și căldura familiei care i-a fost mereu alături”, a transmis familia.