Victor Socaciu a fost una dintre vedetele muzicii folk de dinainte de 1989, dar și de după. S-a remarcat printr-o voce deosebită și cântece de mare audiență, dar și prin intrarea în politică, mai precis în PSD. Dispariția lui luni, 27 decembrie, la vârsta de 68 de ani, scoate la lumină însă și o serie de aspecte neplăcute pentru memoria artistului. În primul rând, văduva acuză sistemul medical românesc că Victor al ei a murit de fapt din cauza microbilor luați din spital.
„A fost bine, a fost la spital pentru o intervenție minoră. Acolo a contractat o infecție nosocomială și cauza decesului a fost șoc septic”, a declarat Brândușa Simion, soția lui Victor Socaciu. „A ajuns la spital pe 19 noiembrie. Avea un post-COVID, acumula pleurezie, lichid la plămâni, și am fost trei zile să facă un drenaj. Asta a fost intervenția pentru care am fost. Și de acolo, au apărut complicații. A avut multe momente în care și-a revenit și îmi spunea că vrea să ajungă la Bistrița pe 3 decembrie, că îl așteaptă acolo oameni”, a povestit Brândușa Simion.
Dar mai există o față a monedei. Artistul a trăit de fapt 12 ani în plus tocmai datorită sistemului corupt românesc, cealaltă „infecție” ce roade sistemul medical de la noi. Și poate că acest abuz ar fi fost acceptat mai ușor de către opinia publică dacă Victor Socaciu ar fi realizat o serie de discuri noi, cu multe melodii de succes. Din păcate, el s-a dovedit a fi doar un rapace consumator de resurse, care, prin corupție și trafic de influență, a anulat dreptul la viață a doi tineri…
Deputatul Emanuel Ungureanu explică cum Victor Socaciu a primit doi rinichi în urmă cu 12 ani, deși la rând se aflau doi copii, care au murit în cele din urmă. „Dumnezeu să-l ierte pe Victor Socaciu! Eu nu îl voi ierta”, a spus Ungureanu. Deputatul USR a făcut declarațiile în cadrul unei postări pe pagina sa de Facebook, explicând cum Socaciu a beneficiat de avantaje datorită poziției sale în PSD.
Socaciu a susținut în 2009 că nu a avut un tratament preferențial, că a făcut analize la profesorul Lucan (n.r. – medicul din Cluj care a coordonat echipa de transplant) și că, după câteva luni, a fost chemat pentru că se ivise ocazia transplantului, constatându-se „o foarte bună compatibilitate”, conform ziare.com.
Emanuel Ungureanu nu este singurul care a afirmat aceste lucruri despre regretatul artist, fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu afirmând în urmă cu câțiva ani tot într-o postare pe Facebook că unii politicieni ar fi profitat de serviciile preferențiale ale medicului Mihai Lucan, printre aceștia numărându-se actorul Alexandru Arșinel și fostul deputat PSD Victor Socaciu.
Medicul Lucan, implicat în „poveste”
„Dumnezeu să-l ierte pe Victor Socaciu! Eu nu îl voi ierta. Acum câțiva ani, Victor Socaciu s-a folosit de poziția lui în PSD și în societate și a primit peste rând doi rinichi de la un copil de 10 ani. Eu mă ocup ca asistent social de peste 20 de ani de foarte mulți copii cu insuficiență renală cronică din România și îmi aduc aminte durerea familiilor Bora și Miciu care au fost anunțați de medicul Lucan că trebuie să mai aștepte, rinichii care le-ar fi putut salva copiii au ajuns la o pilă… Cazul Socaciu a fost mai flagrant ca transplantul efectuat peste rând de Arșinel, dar părinții copiilor care ar fi trebuit să vorbească atunci, au fost șantajați de medicii ce ar fi trebuit să le salveze copiii. Pentru mulți români Victor Socaciu rămâne un artist iubit și apreciat pentru muzica și compoziția sa și este bine că este așa. Eu am fost la înmormântarea unor copii care ar fi putut fi salvați de rinichii primiți de Socaciu doar pentru că era vedetă”, afirmă Emanuel Ungureanu.
Situația, una tipică țării noastre
Deputatul USR a explicat cum rinichii unui copil aflat în moarte cerebrală ar fi trebui să ajungă la alți doi copii bolnavi, însă poziția privilegiată de care se bucura Victor Socaciu i-a adus acestuia șansa de care minorii nu au mai ajuns să o aibă.
„Nu o să mai găsiți situații în Europa unde un adult este preferat la transplant în detrimentul unor copii, atunci când organele provin de la un minor aflat în moarte cerebrală. În anul 2004 Socaciu a fost decorat de președintele României și acum Camera Deputaților îi organizează funeralii speciale. Motivul? Victor Socaciu a fost un mandat și deputat PSD… Victor Socaciu a luat cu el în mormânt și informațiile despre telefoanele primite ca deputat de la cei care i-au oferit doi rinichi peste rând pentru transplant. Legislația în domeniul transplantului trebuia să mențină posibilitatea ca niște medici cu un statut special, din domeniului transplantului, să poată oferi organe discreționar pentru a-și menține structura de putere. Doi dintre acești medici sunt anchetați de către DIICOT și DNA pentru corupție, nu însă și pentru trafic de organe. Mă rog lui Dumnezeu ca părinții Gabrielei și ai lui Viorel, doi copii cu insuficiență renală cronică, să aibă puterea să-l ierte pe Victor Socaciu. Eu am fost la înmormântarea lor și nu l-am iertat”, a mai scris deputatul.
Medicul Lucan, anchetat de DIICOT
Mihai Lucan, medicul care a făcut transplantul prin care Victor Socaciu a primit cei doi rinichi, a devenit în 2017 suspectat că a transferat ilegal la clinica sa privată aparatură ce aparţinea Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca.
Medicul Mihai Lucan a fost reţinut în 2017 de DIICOT în dosarul în care există suspiciuni că acesta, alături de alte persoane, ar fi folosit bunurile Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca în favoarea unei firme private. Medicul Mihai Lucan şi fiul său au fost reţinuţi de procurorii DIICOT, într-un dosar de delapidare cu un prejudiciu de 5 milioane lei.
Ulterior, Lucan s-ar fi mutat în București, unde în 2020 încă practica medicina într-o rețea privată, conform gândul.ro. La începutul anului 2021, chirurgul urolog Mihai Lucan a pierdut definitiv procesul de la Înalta Curte de Casație și Justiție cu Agenția Națională de Integritate și timp de 3 ani nu va mai putea ocupa o funcție publică, scrie justnews.ro.