Vladimir Putin ar fi plănuit să atace Ucraina cu mult timp în urmă, încă de acum 22 ani, spune CTP. Potrivit renumitului gazetar, „Führerul de la Kremlin” ar dori să refacă vechiul URSS.
Mai mult, chiar dacă i s-au promis sancțiuni din partea Occidentului, CTP este de părere că liderul de la Kremlin nu va lăsa garda jos.
CTP: „Totul a fost un teatru”
„Nimeni nu poate prevedea până unde va merge Führerul de la Kremlin. Putin n-a vrut să negocieze nimic, niciun moment. Totul a fost un teatru, atacarea Ucrainei fiind de mult stabilită ca obiectiv. Cam de când Putin a ajuns dictator al Rusiei acum 22 de ani. Ba chiar și mai devreme. Putin este urmașul direct, moștenitorul autorilor loviturii de stat de la Moscova din august 1991, conduși de șeful KGB Kriucikov, care viza menținerea unei URSS amenințată cu dispariția sub Gorbaciov. Nu au reușit atunci, Putin încearcă acum refacerea URSS și a sferei sale de influență. Sancțiunile internaționale asupra Rusiei nu îl vor opri nicidecum”, a scris CTP, pe facebook.
CTP, sceptic față de securitatea României
Gazetarul subliniază un detaliu important legat de securitatea României, ca membră NATO. El spune că „asigurările” de care am auzit până acum nu ar fi unele „realiste”, ci „optimiste”. Asta pentru că liderul de la Kremlin a amenințat țările care se vor implica în sprijinirea Ucrainei că vor suporta consecințe „cum n-au mai fost niciodată”.
„Asigurările pe care le-am auzit și le auzim cu privire la securitatea României devin în acest moment optimiste, nu realiste. În discursul de lansare a atacului, Putin a amenințat țările care vor sprijini direct sau indirect Ucraina cu consecințe „cum n-au mai trăit niciodată”. Nimeni nu poate prevedea până unde va merge fostul kaghebist. Dincolo de calculul rece, militaro-strategic și politic al agresiunii rusești, există și o doză de nebunie în comportamentul Führerului de la Kremlin. Sau geniului de la Kremlin, potrivit lui Trump”, a mai scris CTP.
Jurnalistul subliniază, de asemenea, și ce s-ar putea întâmpla cu România dacă n-ar fi stat aliat al NATO.
„Spun Führer, întrucât ce vedem arată ca blitz-krieg-urile lui Hitler de la începutul celui de-al doilea război mondial, încheiate cu atacarea Poloniei. Prin urmare, putem să recitim întrebarea din finalul articolului pe care l-am publicat aseară, adică Dacă România n-ar fi în NATO, cam cât timp i-ar lua lui Putin până să ocupe cel puțin Delta Dunării și litoralul românesc al Mării Negre, decretat imperialist amenințător pentru portavionul terestru rusesc Crimeea?, făcând abstracție de propoziția Dacă România n-ar fi membru NATO”, a mai punctat CTP, în mesajul său.
Reacția lui CTP vine ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, de joi dimineață. Vladimir Putin a dat ordin ca trupele sale de la graniță să pătrundă în țara rivală, ca motiv de apărare a regiunilor separatiste, Donețk și Lugansk.
Până acum, șapte morți s-ar fi înregistrat în urma războiului declanșat. S-au auzit bombardamente în Kiev, dar și în alte orașe din Ucraina. Și Belarus se alătură Rusiei.