Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că Europa nu-și poate asigura aprovizionarea cu energie fără importuri din Rusia, în timp ce Ungaria spune că cei care susțin aceste sancțiuni vor ca poporul „să plătească prețul războiului”.
Energia a fost exclusă în mod deliberat de rundele anterioare de sancțiuni, a spus luni Scholz într-un comunicat de presă, adăugând că energia Rusiei este de „o importanță esențială” pentru viața generală, de zi cu zi, a cetățenilor săi, potrivit CNN.
Între timp, ministrul de Finanțe al Ungariei, Mihály Varga, a declarat că guvernul său nu va sprijini nicio sancțiune asupra importurilor de energie din Rusia.
Într-un videoclip postat luni pe Facebook, el a vorbit despre daunele substanțiale pe care sancțiunile existente împotriva Rusiei le-au avut asupra economiei sale.
„Cei care cer extinderea sancțiunilor, vor ca poporul maghiar să plătească prețul războiului”, a declarat ministrul Varga.
UE se bazează pe Rusia pentru 40% din necesarul de gaze și pentru aproximativ 27% din importurile de petrol.
Întrebat despre potențialele sancțiuni asupra energiei Rusiei, premierul britanic Boris Johnson a spus că opțiunile care erau de neconceput în urmă cu trei săptămâni, sunt acum „foarte mult pe masă”.
Interdicțiile de import ar avea impact limitat în SUA
„Trebuie să luăm în considerare cum ne putem îndepărta cu toții cât mai repede posibil de dependență, dependență de hidrocarburile rusești, petrol și gaze rusești. Toată lumea face asta. Toți sunt în aceeași călătorie. Unele țări o vor găsi mai rapid și mai ușor decât altele”, a adăugat el.
Duminică, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken a declarat pentru CNN că SUA lucrează cu aliații săi din Europa pentru a analiza posibilitatea interzicerii importurilor de petrol din Rusia, în efortul de a pedepsi în continuare Kremlinul.
Consecințele unei interdicții de import a petrolului rusesc ar avea un impact limitat în SUA, dat fiind că Rusia reprezintă mai puțin de 2% din importurile sale totale de petrol.