Alianța pentru Patrie (APP), partidul lui Liviu Dragnea, anunță într-un comunicat de presă că l-a racolat pe deputatul Francisc Tobă, care va deveni coordonatorul departamentului de apărare, ordine publică și siguranță națională. Plecarea deputatului a fost confirmată de președintele AUR, George Simion, la Realitatea TV, unde a fost invitat luni seară. El era vădit afectat de eveniment, lucru ce întărește relația belicoasă dintre cele două partide, aflate în plin proces de organizare. „Un militar neagreat de mine la conducerea AUR a dezertat. Succes la Dragnea. Lume pleacă, lume vine…”, scrie pe Facebook George Simion.
„Astăzi (luni – n.r.), în plenul Camerei Deputaților, deputatul Francisc Tobă, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a anunțat că se alătură Alianței pentru Patrie. Tot începând de astăzi (luni – n.r.), domnul deputat Francisc Tobă va coordona la nivel național departamentul de apărare, ordine publică și siguranță națională. Totodată, domnul deputat va conduce, în cadrul APP, comisia pentru discuții și negocieri cu parlamentarii care urmează să ni se alăture în vederea constituirii de grupuri parlamentare proprii ale Alianței pentru Patrie”, se spune în comunicatul de presă a APP.
Francisc Tobă a fondat STS, serviciul care numară voturile alegerilor de azi. El a fost ales pe listele de parlamentari AUR, după ce partidul din care făcea parte, Partidul Neamul Românesc (condus de Ninel Peia) a încheiat un protocol electoral cu AUR. AUR a cerut ulterior invalidarea mandatului lui Tobă, din cauza rolului respectivului în evenimentele din decembrie 1989, dar plenul Camerei i-a validat totuși mandatul.
Reamintim faptul că Alianța pentru Patrie este partidul înființat de Codrin Ștefănescu, mâna dreaptă a lui Liviu Dragnea. Dragnea e cel care a anunțat în septembrie 2021 înființarea partidului. El nu are nici o funcție în partid, pentru că în urma condamnării pentru corupție din 2019 are încă interdicție în acest sens. APP se află în plin proces de constituire a filialelor în toate localitățile țării, la concurență cu AUR. Acesta din urmă, deși intrat în parlament, stă prost cu organizarea din teren. Abia duminică AUR și-a rezolvat problema conducerii printr-un congres extraordinar, partidul alegându-l în funcția de președinte pe fostul copreședinte George Simion. Celălalt copreședinte, Claudiu Târziu s-a mulțumit să devină numărul 2 în partid, susținând candidatura lui Simion. Neînțelegerile din AUR sunt departe de a fi lămurite, marți, la două zile după congres, partidul mai pierzând un parlamentar. E vorba de deputatul Dănuţ Aelenei. El a anunţat, marţi, că demisionează din grupul parlamentar al AUR şi îşi va desfăşura activitatea ca neafiliat, cerând, totodată, protecţia instituţiilor de specialitate pentru că „a fost ameninţat”.
AUR a pierdut doi deputați, în timp ce APP a câștigat unul. Francisc Tobă, prin poziționarea față de un eveniment sau altul, poate face APP mult mai vizibil. Indiferent de ce i se contestă, Tobă este, indiscutabil, un câștig pentru APP.