Am convingerea fermă că doar prin implicare politică sau civică a unui număr cât mai mare dintre membrii societății se pot schimba lucrurile în sensul dorit de majoritatea cetățenilor – interviu cu Florian Bota

0
234

– APP Bihor are în rândurile sale și un fost militar. Cine este el?

– Mă numesc Florian Bota, am 56 de ani, m-am format profesional și, în mare măsură, ca om, la „școala armatei”. Mentorii pe care i-am avut în Școala Militară de Maiștri și Subofițeri „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, arma „grăniceri”, cărora le port un respect deosebit, de la comandantul de pluton și până la șeful de armă, au fost oameni cu totul deosebiți, de la care am învățat nu doar meseria armelor, ci și aceea de a fi Om; am învățat să ne iubim țara și dragostea pentru profesia pe care am ales-o: de străjer la hotarele patriei.

Florian Bota și Lilla Debelka (în centrul grupului) și colegii de partid la una dintre acțiunile APP Bihor

– Armata e renumită mai degrabă prin coerciție și disciplină decât prin democrație. Cum se potrivește asta cu noua postură?

– Paradoxal, dar acolo am învățat că a comanda înseamnă să ții la oamenii pe care îi comanzi, că e mai important să-i convingi în loc să-i constrângi; că trebuie să fii un exemplu în ceea ce faci; că trebuie să veghezi la toate amănuntele, chiar dacă par neînsemnate, dar care fac viața oamenilor fericită; că trebuie să cauți să îndrepți nedreptățile, inerente vieții de cazarmă; să cauți să-l ajuți pe fiecare să se regăsească și să se afirme, să capete încredere în el însuși și, mai ales, să fie capabil să conteze doar pe el atunci când este cazul. Modul de viață spartan pe care l-am avut în școala militară, alături de colegii mei – iarna, spre exemplu, în condițiile unor ierni extrem de friguroase în Sibiu, stăteam în încăperi (săli de clasă, sală de mese, dormitor etc.) doar în timpul orelor de curs, a orelor de studiu, când luam masa, făceam sectoare sau pe timpul nopții, când ne odihneam; în restul timpului eram afară: în poligoane, la instrucție, unde nu de puține ori serveam masa la gamelă; ne spălăm doar cu apă rece, mai puțin sâmbăta, când ne bucuram de apă caldă 15-20 de minute; dimineața, de foarte multe ori, încălțam bocancii înghețați, pentru că în majoritatea timpului erau uzi – ne-au făcut mai rezistenți, ne-au unit ca grup, ne-a pregătit pentru dificultățile vieții și ne-a oțelit caracterele. Pentru noi cei care am deprins atunci meseria armelor, școala militară nu a fost deloc un pension. Camaraderia cred că este cea care face cel mai bine legătura dintre una și alta. Și într-un partid munca în echipă este esențială.

Maza de prânz (mâncare de linte) luată în poligon, la gamelă, în luna decembrie (29 decembrie 1984), la -5°C

– Prima echipă a fost cea a grănicerilor…

– La absolvirea școlii militare am fost repartizat pe cea mai activă frontieră a țării de la acea vreme – frontiera cu Iugoslavia. Am întâlnit acolo, ca peste tot în frontieră, așa cum aveam să descopăr în timp, oameni minunați ce formau o mare familie: familia grănicerilor. Am căutat și am și reușit să fac acolo ceea ce învățasem de la mentorii mei în școala militară: să am grijă de oamenii din subordine, să-i pregătesc cât pot de bine pentru a fi în măsură să-și facă datoria față de țară, să mă asigur că își îndeplinesc misiunea și că sunt în siguranță, pentru ca, la terminarea stagiului militar, să se poată întoarce acasă, la familiile lor, sănătoși și fără niciun fel de probleme.

Ajutor de comandant de pichet, 1987

Spun acest lucru pentru că au fost cazuri la frontierele României în care tineri plecați să-și satisfacă stagiul militar, au fost răniți sau uciși în misiune, iar unii, care au comis infracțiuni (încălcarea de consemn era și este infracțiune), au fost condamnați la diferite pedepse privative de libertate: cu închisoarea (cele privative de libertate mai mari de 2 ani) sau batalion disciplinar (cele privative de libertate până la 2 ani). Am mulțumirea că toți militarii pe care i-am avut în subordine s-au întors teferi și fără niciun fel de probleme la familiile lor. Am îndeplinit diferite funcții și am lucrat la eșaloane diferite, dar mi-am făcut datoria peste tot pe unde am fost, pentru că mi-a plăcut meseria pe care am făcut-o și pentru că am lucrat cu oameni cu totul deosebiți.

– Și vremurile s-au schimbat. Orânduirile s-au schimbat…

– Am trăit și vremuri mai speciale, așa cum au fost evenimentele din decembrie ’89 sau embargoul impus Iugoslaviei (1992-1995), care au fost, fiecare în parte, adevărate lecții din care am învățat: despre viață; chestiuni legate de profesie, de politică și de istorie vie. Destinul mi-a purtat pașii apoi în instituții și în structuri în care nu m-am gândit vreodată că o să ajung, lucru care m-a îmbogățit din punct de vedere profesional, pentru că mi-a lărgit mult plaja de cunoaștere și de înțelegere a mecanismelor instituționale, a funcționării lor și mai cu seamă a rolului pe care îl au ele în stat și în societate. Am cunoscut și mai mult oamenii, cu calitățile și metehnele lor.

Primirea noului drapel de luptă al unității, după evenimentele din Decembrie ’89

Orice s-ar spune, trecutul are o mare importanță în viața fiecăruia, de aceea educația de la vârstă fragedă e esențială pentru o devenire umană a fiecărui individ. Această devenire începe cu educația din familie (de o importanță majoră: e important că părinții să-și pregătească copiii pentru viața – să fie capabili să-și câștige singuri existența; altfel este ușor de imaginat evoluția multora dintre copiii); din școală – printr-un sistem educativ performant, cu dascăli dedicați, gândit și pus în operă de către stat, în special; educația trebuie să-i ajute pe tineri să gândească cu mintea lor, astfel încât procesul percepție-înțelegere să fie bine dezvoltat, iar cel al creativității să fie stimulat; învățământul profesional și cel universitar etc., e bine să aibă obiective și standarde ridicate, astfel încât să răspundă nevoilor societății – scopul adevărat al POLITICII: binele comun (astfel de obiective și standarde sunt importante și trebuie să se regăsească în învățământul privat)!

Împărțind ajutoare nevoiașilor

– Mulți dintre colegi au putut să-ți vadă pasiunea pentru studiu și chiar pentru scris…

– În frontieră și, mai târziu, în poliție, pasiunea pentru studiu, în special pentru filosofie, m-a ajutat să văd și să înțeleg lumea mai bine, în complexitatea ei; desigur, atât cât o poate cunoaște un om, pentru că sunt îngrozit cât de multe lucruri încă nu știu și sunt cât se poate de conștient că există lucruri, în acest univers infinit, care vor rămâne necunoscute pentru oameni. Pentru că îmi plăcea filosofia, m-am înscris la Facultatea de Științe Politice și Științele Comunicării din Oradea, specialitatea științe politice, unde am avut bucuria să întâlnesc profesori admirabili, de la care am învățat extrem de multe lucruri și care mi-au fost adevărați mentori în acest domeniu: politica – regina științelor, așa cum o numea Platon. Societatea românească ar avea de câștigat dacă acești oameni deosebiți, care formează generații de studenți în științe politice, s-ar regăsi, la un moment dat, și în politica de vârf, acolo unde se alcătuiesc legi și se creionează politici publice. Spun acest lucru pentru că, atunci când stăpânești teoriile marilor minți ale omenirii precum Platon, Arendt, Heidegger, Foucauld, Hobbes, Ricardo, Dahl, Montesquieu, Weber, Hayek, Malthus etc., nu ai cum să nu faci o figură frumoasă (prin calitatea umană) în Forul suprem al democrației românești.

Cu colegii din APP Davide Hanaș, Daniel Toader și drona în documentare prin județ

– De ce politica?

– M-am hotărât să intru în politică având în minte mai degrabă perspectiva unui politolog, decât a unui politician, cu gândul că în acest fel pot contribui în mod eficient, din interior, la schimbarea înțelegerii celor care au ales să intre în arena politică, față de scopul adevăratei politici – summum bonum -, a metodelor și mijloacelor prin care poate fi atins acest scop. Diferențele dintre cele două perspective – politolog vs. politician – sunt substanțiale și, pentru o bună înțelegere, aș vrea să dau câteva exemple, legat de aceste diferențe: politologii manifestă prudență atunci când este vorba de putere, pe când politicienii iubesc și caută puterea din motive ce țin de evidență; politologii urmăresc obiectivul exact al unei acțiuni politice sau al unei politici publice, pe când politicienii urmăresc mai degrabă popularitatea; politologii gândesc abstract chestiunile politice – văd consecințele acestora pe termen lung -, pe când politicienii văd latura practică a lor, deseori în mod extrem de superficial, au în vedere doar avantajele imediate, fără a avea în vedere efectele pe care le dezvoltă în timp; politologii au în vedere binele comun, în timp ce politicienii își urmăresc interesul personal și reacționează doar la grupuri; în timp ce politologii dezvoltă interes pentru ideile lor, politicienii urmăresc recunoașterea numelui și a imaginii lor în societate. Politologii, atunci când se raportează la realitatea lumii în care trăiesc, în general, folosesc „ochelari cu dioptrii” de tip: „Aristotel”, „Bentham”, „Murdoch”, „Rawls”, „Chomsky”, „Huntington”, „Morgenthau”, „Nye”, „Paine”, „Thoreau”, „Malthus”, „Lewis”, „Minsky”, „Mises”, „Ostrom”, „Piketty”, „Rodrik” etc., pe când politicienii folosesc, cel mai adesea, „ochelari de soare” cu lentile polarizate de tip: „HotNews”, „Cancan”, „Hustler”, „FHM” etc.

În vizită de documentare la ce a mai rămas din Rafinăria Crișana

Pentru a fi mai explicit, am în vedere un exemplu bun de luat în seamă, pe o problemă ardentă, de maxim interes pentru aproape întreaga planetă: conflictul ruso-ucrainean. Astfel, în timp ce un politolog caută să identifice cauzele și interesele care au generat acest conflict, pentru a găsi cea mai potrivită soluție care să ducă la stingerea conflictului și la rezolvarea problemei, un politician vede doar efectele conflictului, identifică oportunitățile și își urmărește interesul propriu și al grupului din care face parte, ceea ce nu rezolvă problema, ci doar satisface unele din interesele urmărite.

– Politica este singura soluție?

– Într-o societate democratică, da. Am convingerea fermă că doar prin implicare politică sau civică a unui număr cât mai mare dintre membrii societății se pot schimba lucrurile în sensul dorit de majoritatea cetățenilor, care corespunde viziunii APP, prin formarea unei majorități, motiv pentru care sunt azi într-un partid politic. Într-o organizație politică sau civică ai posibilitatea să afli perspectivele mai multor oameni cu care rezonezi, să-ți faci cunoscute opiniile, să ridici problemele care frământă comunitatea sau societatea și, împreună cu ceilalți, să cauți soluții la ele. Din exterior, ca spectator al vieții politice, poți să-ți exprimi entuziasmul sau nemulțumirile față de evoluția lucrurilor în comunitate sau în societate sau chiar în lume, într-un mediu extrem de restrâns – familie, în cercul de prieteni sau de cunoștințe, sondaje de opinie – și să-ți manifești opțiunea prin vot atunci când ți se cere (scrutine electorale, referendumuri sau consultări publice).

Florian Bota și Lilla Debelka discutând cu un mic producător agricol local, în Piața Rogerius din Oradea

– De ce APP?

– Am ales să activez în partidul Alianța Pentru Patrie pentru că are ca pietre de hotar în doctrina sa, valori pe care le împărtășesc: familia – „prima formă de societate umană”, așa cum o definea Jean Jacques Rousseau; credința strămoșească, care este unul dintre cei mai puternici lianți pe care îi are societatea românească și care a ajutat-o să treacă cu bine prin toate furtunile istoriei de până acum; tradițiile și obiceiurile noastre strămoșești, ca parte a identității noastre românești; suveranismul, ca element fundamental al libertății și independenței noastre, dar și ca principiu ce stă la baza construcției UE – „unitate în diversitate”.

Distribuint pliantele APP, pe Calea Republicii

Nu putem și nu trebuie să renunțăm la rădăcinile noastre strămoșești pentru că, dacă am face asta, ne-am transforma din stânci milenare în pietriș purtat de ape spre necunoscut. APP-ul a fost înființat la inițiativa fostului lider al PSD, domnul Liviu Dragnea, care, alături de echipa sa, a făcut cel mai bun program de guvernare pe care l-a avut România în ultimii 32 de ani – lucru recunoscut în mod public de oameni cu ștaif. Din motive ce țin de evidență, acest program de guvernare a fost împiedicat să fie pus în aplicare de către domnul președinte Iohannis & Co, „pas cu pas”. Refuzul domnului președinte Iohannis, de a o numi în funcția de prim-ministru pe doamna Sevil Shhaideh, inventând o poveste cu o rețea turcă de de spionj, din care făcea parte soțul doamnei Shhaideh, ce s-a dovedit a fi o mizerie, a fost primul „pas” în această chestiune și are legătură cu (ne)funcționarea statului de drept – recunoscut de aceeași domni cu ștaif, dar și de către domnul președinte Iohannis, care l-a numit „stat eșuat”. Au urmat apoi alți „pași” până când domnul Dragnea a fost scos din joc, prin condamnarea politică binecunoscută. Calitățile dovedite ale domnului Liviu Dragnea, de bun organizator și de lider politic care își iubește țara și poporul, viziunea sa în ce privește exploatarea resurselor țării, în beneficiul cetățenilor români (unul din motivele pentru care a fost „scos din joc”, în manieră bolșevică), a dezvoltării durabile a economiei țării și de creșterea a calității vieții tuturor românilor, a contribuit în mod substanțial la înscrierea mea în acest partid.

Împreună cu trupa condusă de Lilla Debelka, pe Calea Republicii. Florian Bota în dreapta grupului

– Mai sunt și alte motive? – Sigur că mai sunt. În APP Bihor, am întâlnit oameni minunați, doamna președinte Lilla Debelka și soțul dânsei, Edward Debelka, sunt doi dintre aceștia; dar sunt mulți colegi care nu au mai făcut politică până acum, animați cu toții de dorința de a schimba lucrurile în bine în țara noastră, nu atât pentru ei, cât mai ales pentru copiii sau pentru nepoții lor. Când spun aceste cuvinte, am în minte magistralul discurs al Majestății Sale Regele Mihai I al României, din 25.10.2011, ținut în Parlament, partea de final a discursului mi-a fost scrijelită în minte: „Stă în puterea noastră să facem țara statornică, prosperă și admirată în lume. Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri. Așa să ne ajute Dumnezeu!” Cum ai putea să-ți spui că ești român fără să vibrezi la sensul și profunzimea cuvintelor Majestății Sale și apoi să reflectezi îndelung asupra semnificației lor?! Am intrat în APP din dorința de a-mi folosi cunoștințele acumulate în timp și experiența profesională și cea de viață pe care am dobândit-o (Isaiah Berlin spunea într-una din operele sale că vârsta cea mai potrivită pentru om de a face politică este între 60 – 70 de ani, pentru că atunci are toate atuurile pentru a face cel mai bine acest lucru: este încă în putere, are suficient de multe cunoștințe acumulate, experiență și expertiză profesională, experiență de viață și nu are sângele atât de năvalnic încât să pornească războaie așa din senin), pentru a face ceea ce ar trebui să facă oricine face politică: să urmărească prin tot ce face binele comun (summum bonum), adevăratul scop al politicii, regăsit și în discursul Majestății Sale Regele Mihai I al României.

Cu geaca personalizată, prin județ

Doru Sicoe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.