Victoria cu peste 53% a lui Viktor Orbán, în Ungaria, explică multe lucruri și ne pune pe gânduri. În primul rând, se explică de ce mulți dintre prietenii și cunoștințele noastre de origine maghiară din România sunt putiniști. Ei au votat, tradițional, cu premierul Orbán, declarat de la bun început împotriva Ucrainei. Acesta s-a folosit de chestiunea minorității maghiare oprimate din țara evreului Zelenski, situație care nu e cu nimic diferită de cea a mai consistentei minorități române din aceeași țară. Realitatea este că Orbán e bun prieten cu Putin de multă vreme, de unde și investițiile substanțiale venite în Ungaria pe linie rusească. Cum Putin era un agresor barbar, Orbán nu putea să spună că este putinist, alegând varianta de anti Ucraina. Este o atitudine perfidă, care însă ne spune foarte mult. Înțelegerea Putin-Orbán împotriva Ucrainei fusese, în mod sigur, pusă la punct înainte de începerea războiului. Putin își făcuse rost cu grijă de un trădător al NATO și UE, arătând așa că mult clamata unitate a Vestului este mai mult o acțiune propagandistică decât o realitate.
Care să fi fost prețul acestei trădări? De ce ar fi riscat liderul Ungariei să dea pasărea din mână (UE și NATO) pe cea de pe gard (Rusia)? În mod sigur că era ceva care chiar merita riscul! Hai să vedem cam ce putea fi. După cum ne amintim, mai toată lumea considera că invazia lui Putin va dura doar câteva zile, timp în care va fi cucerit toată Ucraina, care abia aștepta să fie „denazificată”. Și la câteva zile de la invazie se analiza cu spor dacă Putin se va opri la Ucraina sau vor urma și alte victime, vorbindu-se în primul rând de Moldova și țările baltice. Orbán era unul dintre cei care credeau în victoria imensei armate rusești de invazie, de circa 200.000 de oameni, pentru că altfel nu ar fi făcut celebra declarație de nesusținere a Ucrainei de către Ungaria, urmată de cea a nepermiterii traversării Ungariei de către armamentul trimis ajutor Ucrainei. România de pildă, la fel de nemulțumită de situația minorității sale din Ucraina, nu a ales o asemenea poziție, preferând să rămână un stat anti rusesc, cum îi este tradiția istorică. Ungaria, deși trecută printr-o invazie similară, în 1956, iată că în 2022 preferă Rusia invadatoare. Curat murdar!
Singura ofertă de nerefuzat pentru Orbán trebuie să fi fost promisiunea lui Putin că, dacă lucrurile ies bine pentru el, Ungaria se poate aștepta să primească noi teritorii, începând cu Transcarpatia, partea de sud-vest a Ucrainei. Aceasta o obținuse și Horthy de la Hitler, pe seama Slovaciei, în urma arbitrajului de la Viena, din 1939. Această parte, care cuprindea și nordul Maramureșului, ar fi fost pentru Putin un mizilic. În plus, Transcarpatia nu fusese a Rusiei decât după al Doilea Război Mondial, când Stalin o înglobase cu forța în URSS, ca parte a Ucrainei.
Dacă succesul lui Putin s-ar fi prelungit și contra NATO, atunci direct vizată ar fi fost și România, care probabil s-ar fi implicat să apere Moldova. În aceste condiții, posibilitatea unei ajustări teritoriale în favoarea Ungariei devenea la îndemână, urmându-se, cel mai probabil, proiectele de ajustări teritoriale de după al Doilea Război Mondial. Cea mai mică ajustare pe seama României prevedea pe atunci alipirea fâșiei de vest a țării la Ungaria.
Astfel, într-o vreme în care nimeni nu mai credea că se pot modifica granițele în Europa, defecțiunea Putin ar fi putut modifica totul, câștigând ceva și Ungaria lui Orbán.
Deocamdată însă lucrurile evoluează împotriva lui Putin, care nu are cale de ieșire din situația în care a ajuns. Așa că războiul continuă, până când susținerea rușilor pentru Putin va începe să se transforme în revoluție. Deocamdată, conform studiilor, peste 80% dintre ruși își susțin dictatorul, semn al urii lor față de ucrainieni și nivelul lor crescut de trai, față de Rusia. Acest aspect reiese limpede din discuția interceptată dintre un militar rus, care jefuia o casă ucrainieană și care se sfătuia cu soția lui ce să mai fure, în condițiile în care totul este mai de calitate decât în Rusia…
Orbán, care a instaurat în Ungaria o dictatură „cu față umană”, cum cineva își dorea odinioară comunismul, nu are nici el cale de ieșire. „Ne vom aminti această victorie până la sfârşitul vieţii, pentru că a trebuit să luptăm cu un număr imens de adversari: aripa stângă locală, aripa stângă internaţională, birocraţi de la Bruxelles, toţi banii şi instituţiile imperiului Soros, media internaţională şi preşedintele Ucrainei. Nu am avut niciodată atât de mulţi adversari în acelaşi timp”, a declarat el cu voioșie când a aflat că a câștigat alegerile. De remarcat că Zelenski este pomenit pentru prima dată pe față ca adversar de către Orbán, o atitudine care se potrivește cu intenția lui Putin de a-l lichida fizic pe liderul legitim al ucrainienilor…
Singur împotriva tuturor celor din „lumea civilizată” este și Putin, la o adică, așa cum devenise și Ceaușescu în ultimii lui ani. Din păcate, asemenea atitudini sunt decontate de popoarele din subordine, prin opresiune, coerciție, abuz, minciună și scăderea accentuată a nivelului de trai. Clamatul sprijin masiv al rușilor pentru Putin se conjugă cu sprijinul masiv al ungurilor pentru Orbán, așa cum la Oradea s-a înregistrat sprijinul „masiv” pentru Ilie Bolojan. Nu este o comparație exagerată deoarece acest individ a folosit din plin rețetele celor doi, avându-i cel mai probabil ca model de leadership. Important este că sprijinul din partea populației este „masiv” doar raportat la numărul celor care merg la vot, adică ceva peste 30% din populație, în cazul nostru. Pe Bolojan nu l-au votat mai mult de 28% dintre orădeni niciodată!
Doru Sicoe
