Valer Simion Cosman, fost doctorand în istorie și filozofie la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca a fost ales noul director al Bibliotecii Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
Concursul pentru ocuparea postului de director al Bibliotecii Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, organizat după pensionarea doamnei lect. univ. dr. Maria Rodica Volovici, fosta directoare, a fost câștigat de Valer Simion Cosma, scrie mesageruldesibiu.ro.
Postul de director al Bibliotecii Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a fost scos la concurs în data de 15 martie, iar concursul s-a desfășurat miercuri, 13 aprilie.
Valer Simion Cosma este istoric, antropolog, publicist și manager cultural. Și-a terminat doctoratul în istorie și filozofie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, și de atunci a editat și publicat 5 cărți și 19 articole legate de aceste teme.