Revoluția izbucnită la Timișoara în 1989, a atras necesitatea acoperirii urmelor de către sistemul criminal al lui Ceaușescu, prin arderea cadavrelor. Acum situația se repetă, dar în Ucraina. În toată povestea invadării Ucrainei, simbolistica cea mai neagră este, de departe, cea legată de crematoriul mobil. Să recunoaștem că și simpla existență a unui asemenea obiect era greu de imaginat de către o minte normală. În definitiv, la ce ar putea folosi?
De ce să duci pe linia frontului un asemenea echipament macabru, în condițiile în care, după cum se știe, armatele îi îngroapă cu onoruri pe cei căzuți, iar cimitirele militare rămân locuri de aducere aminte mult timp după încheierea războaielor?
Apariția crematoriilor mobile a fost remarcată încă din zilele premergătoare invaziei, atunci când mișcările trupelor ruse de la granițele Ucrainei erau atent monitorizate.
Ben Wallace, secretarul britanic al Apărării, sugera cu puțin timp înainte de fatidica zi de 24 februarie, că utilizarea unui astfel de sistem ar putea fi o modalitate prin care Kremlinul să acopere pierderile viitoare în luptă, evitând astfel criticile din interiorul țării.
„Dacă aș fi soldat și aș ști că generalii mei au atât de puțină încredere în mine încât mă urmăresc pe câmpul de luptă cu un crematoriu mobil, sau dacă aș fi mama sau tatăl unui fiu, potențial dislocat într-o zonă de luptă, aș fi profund, profund îngrijorat”, mai spunea atunci secretarul britanic al apărării.
Însă pe măsură ce războiul a continuat și s-a vădit intenția armatelor ruse de a extermina populația și a distruge teritoriul ucrainean metru cu metru, crematoriul mobil a căpătat o altă simbolistică.
Acum o săptămână, potrivit Sky News, serviciul secret al Ministerul ucrainean al Apărării acuza Rusia că folosește crematoriile mobile nu doar pentr/u a arde cadavrele propriilor soldați și a ascunde amploarea pierderilor, dar și pentru pentru a scăpa de cadavrele civililor uciși în regiunile ocupate.
Ce ne arată toate acestea?
Pe de o parte, faptul că Rusiei nu-i pasă de pierderile umane, că regimul de la Kremlin este dispus să-și trimită tot mai mulți și mai mulți cetățeni la moarte, pentru câștiguri îndoielnice în Ucraina. Și o face, atâta vreme cât are sprijinul majorității pentru aceasta – e straniu, dar îl are.
Pe de altă parte, prezența crematoriilor mobile în regiunile ocupate lasă să se înțeleagă premeditarea crimelor împotriva populației civile și intenția de a le acoperi, cumva. Adăugați aici acuzațiile potrivit cărora, în afară de schingiuirea și uciderea civililor, Rusia a mai adus în actualitate un alt procedeu din vremuri pe care le credeam cu toții apuse: deportările.
Potrivit comisarului ucrainean pentru drepturile omului, Ludmila Denisova, circa 600.000 de ucraineni, printre care 121.000 de copii au fost deportați, adesea în zone foarte îndepărtate ale Rusiei.
Crematoriul din lagărele de concentrare a devenit, în timp, unul dintre simbolurile macabre ale nazismului. Aceste construcții au putut fi descoperite de aliați, la sfârșitul războiului, iar atrocitățile au putut fi dovedite.
Invenția înfiorătoare a crematoriului mobil a devenit simbolul agresiunii ruse în Ucraina. Și imaginea ei va rămâne pentru generații ca o ștampilă a rușinii și a ororii pe obrazul armatei rusești.
Și atunci, cum de tocmai ei vorbesc despre „denazificare”?…
